Regretă plecarea de pe „Motorul”

De Leo Sfara
10Comentarii
Regretă plecarea de pe „Motorul”
Antrenorul Laurenţiu Roşu nu ştie cum va reacţiona echipa pe arena din Şiria. Unii jucători, însă, au mai jucat acolo.

Ziua de azi e una cu două antrenamente pentru utişti, ambele cu mingea. Deşi se anunţau terenuri diferite, antrenorul Laurenţiu Roşu a preferat „Motorul”, în dauna „Gloriei”. Tehnicianul ne-a spus că nu i s-a propus ICRTI sau Şega, dar – probabil – acolo e „full” de alte echipe, iar UTA nu mai are loc.

„Al doilea antrenament al zilei îl facem tot pe Motorul. Aici e echipamentul, aici sunt materialele de antrenament, ne descurcăm cum putem. Pe Gloria nu ştiu cum e, dacă avem sau nu porţi, dar ne vom pregăti zilele viitoare acolo” – ne-a spus Roşu, după primul antrenament al zilei.

Noroc cu vremea

Laurenţiu Roşu vede, însă, şi partea bună a lucrurilor. „Vremea s-a mai încălzit, avem noroc cu acest aspect. Chiar dacă dimineaţa mai e îngheţat, după-amiaza se pot face antrenamente, e acceptabil. Lucrăm doar cu mingea în această perioadă, în proporţie de 90 %, vom vedea cum va fi mai departe. Mă bucur că jucătorii sunt concentraţi la ceea ce trebuie să facă, mai ales că vin după o perioadă în care au făcut eforturi mari, în cantonamentul din Spania. Sunt mulţumit de implicarea lor, sper să o ţinem tot aşa” – mai spune Roşu.

Vroia tot pe „Motorul”

Pe de altă parte, tehnicianul UTA-ei, susţine că regretă plecarea de pe „Motorul”.

„S-a vorbit şi de Gloria, dar s-a optat pentru Şiria, pentru că este un teren omologat. Mergem acolo, dar îmi pare rău de oamenii din Arad că nu pot veni în număr mai mare, deoarece e o distanţă între Arad şi Şiria. E drept, clubul va pune la dispoziţie autocare, ăsta e un lucru îmbucurător. Într-adevăr, jucătorii sunt obişnuiţi cu terenul de pe Motorul, dar trebuie să înţelegem situaţia, deoarece se face totul pentru a îmbunătăţi gazonul de aici, dar şi condiţiile de pe stadion, pentru că se doreşte să se joace aici în prima divizie, până ce noul stadion va fi gata. Noi ne dorim enorm să promovăm, dar nu va fi uşor, însă vom face tot posibilul să obţinem ceea ce ne dorim. Cert e faptul că ne doream să jucăm meciurile de acasă pe Motorul, ştiu că până la meciul cu Juventus Bucureşti nu s-a pierdut aici, dar sperăm să nu pierdem nici la Şiria. Unii jucători au spus că ştiu terenul de acolo, au mai jucat pe el” – a conchis Roşu.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor