Remiză fără „sare și piper”

De Leo Sfara
Remiză fără „sare și piper”
Crișul și LT Cermei au terminat la egalitate, 1-1, dar jocul a fost destul de încâlcit.

Vremea care a precedat meciul de ieri nu îmbia pe nimeni la fotbal, unii spunând că și jocul e ca timpul, adică mohorât. În tribune au fost maxim 100 de oameni.

Prima repriză a fost chiar foarte anostă, dacă omitem bara lui Matiș, venită după trei minute de joc. A fost o ocazie imensă a oaspeților, care – apoi – până la pauză, nu au mai avut nicio oportunitate. Nici Crișul nu a reușit prea multe, o singură oportunitate notând în dreptul lui Mateucă, dar acesta și-a bătut joc de ea.

La patru minute după pauză, Burlă a nimerit încheietura barelor, dintr-o lovitură liberă de la vreo 25 de metri, iar după aceea fiecare echipă a mai ratat câte o ocazie: Zamfir a scos șutul periculos al lui Ciubotariu (min. 63), pentru ca la opt minute distanță, celălalt portar, Dagău, să respingă mingea trimisă periculos de Modan.

Până la urmă au apărut și golurile. Era minutul 81, când Todoran a trimis în fața careului mic, Matiș s-a înălțat între fundașii centrali ai Crișului și a trimis mingea în plasa porții lui Zamfir, care a ieșit și el hazardat pe centrare: 0-1.

Gazdele au început de la centru, au schimbat câteva pase, mingea a ajuns la Ciornei, care a trimis o „bombă” de la marginea careului mare și stabilea scorul final, 1-1.

Crișul Ch. Criș – LT Cermei 1-1 (0-0)

Stadion „Aurel Ardelean”, teren alunecos, timp excelent pentru fotbal, spectatori 100. Au marcat: Ciornei – min. 83, respectiv Matiș – min. 81.
Crișul: Zamfir – Onuțan, Sabău, Calvin, Suslak – Ember, Clej (Blănaru), Cocian (Ciornei) – Piț, Modan, Mateucă (Codrea). LT Cermei: Dagău – Filip, R. Iuga, Burlă, Rosenblum – Nistor, D. Lazăr – Gruiescu, Ciubotariu (M. Călin), Todoran – Matiș.
Au arbitrat: A. Popa (Satu Mare) – la centru, B. Gireadă (Oradea) și C. Mureșan (Cavnic) – asistenți. Obs. FRF: C. Trancă, R. Malac (ambii Timișoara).

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !