Renaşte Aradul vechi!

31Comentarii
Renaşte Aradul vechi!
ARAD – Primăria a semnat ieri contractul de finanţare pentru reabilitarea centrului vechi al Aradului. | Strazile din proiect


Vasile Blaga, ministrul Dezvoltării Regionale,
Gheorghe Falcă, primarul Aradului, şi Sorin
Maxim, directorul general ADR Vest, au semnat
astăzi contractul de finanţare pentru
„Reabilitarea Centrului Istoric Vechi al
Municipiului Arad”. Proiectul, care include
lucrări de execuţie la sistemul rutier pe 12
străzi din zona istorică, reabilitarea
în totalitate a podului Traian, a
utilităţilor conexe (reţea canalizare,
reţea alimentare cu apă, iluminat public),
precum şi refacerea clădirii Preparandiei are
o valoare de 58.782.037 lei (adică aproape 14
milioane euro) din care 44.737.544 lei (peste 11
milioane euro) reprezintă finanţarea
europeană nerambursabilă. Lucrările au
fost estimate să înceapă în
această toamnă, durata lor fiind
prevăzută în proiect la 37 de luni.

În trei ani?


„Pentru istoria Aradului contează foarte
mult acest proiect, pentru că acolo s-au construit
primele locuinţe şi primele clădiri
administrative ale oraşului. Eu nu pot decât
să mă bucur şi când mă
gândesc la faptul că acest obiectiv are cea
mai mare finanţare din ţară pe
această axă. În 37 de luni, plus lunile
necesare organizării licitaţiei, adică
în câţiva ani, centru istoric al
Aradului va arăta altfel”, a declarat, cu
ocazia semnării contractului, primarul Falcă.


Ministrul Blaga, care susţine că a stat mai
mult la Arad, în tinereţe, chiar decât
primarul oraşului, s-a arătat bucuos de
semnarea proiectului pentru că  la Arad
„am copilărit mulţi ani, pe acest pod
am trecut de multe ori”, dar  şi pentru
că „Aradul îşi ţine
rangul”. Ministrul a precizat că trebuie
urgentată contractarea lucrării şi
că „numai după ce vom avea contractate
lucrări de calitate vor fi alocaţi
banii”.

BERD, doi într-unul


La momentul la care vor demara efectiv lucrările
de reabilitare a centrului vechi circulaţia pe
podul Traian va fi închisă definitiv
(căci podul va fi demontat în totalitate
pentru a fi recondiţionat). Primarul Aradului
susţine că are de gând să lege
lucrarea de pe pod cu etapa a doua a lucrărilor
BERD. Din cauza acestui deziderat însă,
bugetul Aradului pe 2009 nu va arăta deloc bine,
căci, potrivit lui Falcă, „facem
strângeri şi reduceri la multe capitole
pentru a avea banii necesar demarării celei de a
doua etape la BERD”.

Tot centrul vechi


Edilul local a promis tot ieri că Primăria se
va îngriji ca întreg centrul vechi al
Aradului să fie renovat, nu doar partea
vizată de acest proiect finanţat pe fonduri
europene. A adăugat şi faptul că
străzile din apropierea celor cuprinse în
contractul semnat ieri vor fi reabilitate în
acelaşi timp, pe bani locali.

A.B.



31Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor