Requiem fur kleine Roumanie

De Simion Todoca
Simion Todoca
Simion Todoca
A fost 23 august. Pentru cei cărora li se rupea de societatea socialistă multirateral dezvoltată şi înaintarea României spre comunism în zbor nu a rămas ca amintire de 23 august decât savoarea micilor, alunecând pe gât augmentată de răcoarea halbelor de bere.

Pentru politrucii comunişti a rămas ca zi naţională a României, marcând întoarcerea armelor împotriva fascismului, flagelul mai distrugător decât cele două bombe atomice aruncate în Japonia. Întrebarea cea mai tulburătoare pentru generaţia actuală este bicefală: cine are meritul loviturii armate de la 23 august 1944 şi, per contrario, cine se face vinovat pentru aceasta ?

Interesant este că atât regaliştii cât şi comuniştii îşi atribuie meritele scurtării războiului prin insurecţia armată de la 23 august 1944, dar nici unii nici ceilalţi nu spun că la ora actuală România suferă cumplit pentru că a trădat Germania.Adică, acea Germanie care astăzi stăpâneşte Europa, acea Germanie care permite Ungariei orice derapaj de la respectarea drepturilor omului şi minorităţilor naţionale, dar macină, cu o răbdare demnă de o cauză mai bună, statul român, care este campion european absolut la respectarea drepturilor minorităţilor.Orice ar face la ora actuală România, prin guvernele sale, nu va şterge din memoria cancelarului Germaniei, indiferent cum se numeşte acesta, trădarea de la 23 august. Cel care a înţeles acest adevăr, mareşalul Antonescu, cinstită fie-i memoria, este oale şi ulcele.Cei care încă trăiesc nu există, pentru că nu-i interesează, preferând să ciugulească popularitate, adjudecându-şi merite pe care nu le au în pregătirea şi desfăşurarea insurecţiei de la 23 august.Totodată, declinându-şi orice urmă de răspundere pentru izolarea României în Uniunea Europeană, pentru tratarea ei ca slugă care culege oscioarele aruncate de către stăpâni.

De unde poate să vină salvarea ? Înclin să cred că de la desfiinţarea micilor partide naţionaliste şi preluarea mesajului lor de către guvernanţi.Punctul de vedere al României nu poate fi exprimat de către partide de buzunar, ci de către guvernanţi. Ei sunt cei care ar trebui să aleagă între complicitatea cu Germania, cu toate avantajele care decurg de aici şi Europa naţiunilor, una în care toate ţările, indiferent de mărimea lor, au un cuvânt de spus.

Concluzie:Conducători ai României, ce aveţi de gând ? Amintiţi-vă de decembrie 1989, când tremuraţi în faţa vecinului şi daţi-vă seama că aceasta s-ar putea repeta mîine dimineaţă.Faceţi ceva pentru ţară, nu pentru voi !

simion.todoca@informmedia.ro

„conducători ai României, amintiţi-vă de decembrie 1989, când tremuraţi”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !