Restricţionează tăierea mieilor

7Comentarii
Restricţionează tăierea mieilor
Restricţionează tăierea mieilor
ARAD – Doar zece abatoare din judeţ au fost autorizate pentru sacrificarea mieilor de Paşti.

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) a făcut publică lista abatoarelor din judeţ autorizate pentru tăierea mieilor.

Doar două societăţi din Arad şi opt din judeţ au reuşit să obţină autorizaţia sanitar-veterinară în acest scop. În ceea ce priveşte comercializarea mieilor vii, pe raza municipiului Arad s-a aprobat amenajarea unui singure locaţii, pe Calea Bodrogului la numărul 20, apaţinând SC Chibax SRL (n.r – fostul DCA).

„Locurile de sacrificare amenajate temporar au fost autorizate numai pentru perioada 20 aprilie-30 aprilie, cu respectarea condiţiilor sanitar veterinare pentru cazarea animalelor, aprovizionarea cu apă caldă şi rece, facilităţi de depozitare şi colectare a deşeurilor şi a materialului cu risc specific în vederea transmiterii la neutralizare.

Comercializarea cărnii rezultate din sacrificările făcute în unităţile autorizate temporar se poate face numai către consumatorul final”, a declarat Viorel Agud, directorul DSVSA.

De menţionat că, în toate pieţele agroalimentare şi în toate locurile amenajate pentru vânzarea cărnii de miel şi a altor produse specifice sărbătorilor pascale, personalul sanitar-veterinar trebuie să fie prezent în permanenţă.

Abatoare autorizate

Arad – SC RB Prod SRL, strada Constituţiei, FN

        – SC Chibax SRL, Calea Bodrogului, nr.20

Socodor – SC Contrans Oil SRL, nr. 925

Şiria – SC Caia Univers SRL, Mâsca, nr. 307

       – SC Flavimar SRL, Mâsca, Complex Zootehnic, FN

       – SC Agrima SRL, Ferma Zootehnică, FN

Sântana – SC Gomila Company SRL, strada Muncii, nr. 68

Macea – SC CAI SA, FN

Hălmagiu – AF Dorigel, strada Crişan, nr.10

Şiclău – AF Pastorul, nr.88

L.S.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor