Reţineri în urma percheziţiilor efectuate la contrabandiştii de ţigări

De Ioana Costas
6Comentarii
Reţineri în urma percheziţiilor efectuate la contrabandiştii de ţigări
© OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Opt persoane au fost reţinute în urma percheziţiilor ce au avut loc în 25 mai în judeţele Arad, Timiş şi Caraş-Severin pentru destructurarea unei grupări specializate în contrabanda cu ţigări.

ARAD. Procurorii DIICOT Timişoara susţin că „există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2015, inculpaţii Petrea Sorin Dorin şi Bejinariu Ștefan împreună cu alte două persoane au constituit un grup infracţional organizat specializat în contrabandă cu țigări, care acţiona pe raza judeţelor Timiş, Arad şi Caraş Severin, la acest grup  aderând ulterior inculpaţii Tuică Natanael, Beghean Viorel Eugen, Muntean Vasile, Beşa Constantin-Alin şi Cioată George”.

Activitatea grupului infracţional organizat a fost structurată pe mai multe paliere. Astfel, spun procurorii DIICOT Timişoara, în calitate de lider al grupului, Petrea Sorin Dorin a stabilit şi menţinut legătura cu membrii grupului infracţional, a organizat şi supravegheat tranzacţiile cu produsele accizabile, a asigurat protecţia activităţilor ilegale derulate şi acoperirea necesară, procedând la diversificarea operaţiunilor de contrabandă prin identificarea de noi canale de aprovizionare şi distribuţie.

„S-a reţinut că transportul ţigărilor avea loc sub directa supraveghere a liderului grupului, fiind asigurat în general de către membri care îndeplineau rol de şoferi/distribuitori. Aceştia acţionau strict la indicaţiile inculpatului Petrea Sorin Dorin, având ca sarcină şi preluarea sumelor de bani care făceau obiectul tranzacţiilor ilegale. Cantitatea de țigări de contrabandă transportată varia în funcţie de <<cerinţele pieţei>> şi era asigurată cu diverse mijloace de transport. În vederea comercializării ţigărilor de contrabandă, liderul grupării Petrea Sorin Dorin beneficia de conexiuni multiple în rândul persoanelor cu astfel de preocupări, valorificarea acestora fiind una rapidă. De menţionat este faptul că, în calitate de lider al grupării, Petrea Sorin Dorin foarte rar se implica în mod direct în preluarea ţigărilor de contrabandă, acesta de regulă preferând să se limiteze la coordonarea celorlalţi membri ai grupării, prin intermediul cărora se desfăşurau toate operaţiunile ilicite legate de furnizare, transport şi vânzare a ţigărilor, sumele de bani fiind încasate atât personal, cât și prin intermediul acestor <<subalterni>>”, se arată într-un comunicat al DIICOT Timişoara.

Membrii grupului foloseau un limbaj codificat, stabilind diverse expresii care să înlocuiască denumirile mărcilor de ţigări tranzacţionate. În general, spun procurorii DIICOT Timişoara, aceştia plănuiau activitățile infracționale prin discuţii faţă în faţă, transporturile fiind efectuate în mod prudent şi manifestând o atenţie deosebită persoanelor şi autoturismelor aflate în zonă.

Potrivit DIICOT Timişoara, „în urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate a rezultat faptul că grupul infracțional organizat are o structură pe paliere, fiecare dintre acestea având un rol bine stabilit și delimitat în desfășurarea activității infracționale, mobilul urmărit fiind realizarea unor profituri materiale substanțiale ilicite și imediate. Astfel, a fost stabilit palierul de comandă, acest rol fiind îndeplinit de către liderul grupării, Petrea Sorin Dorin, cel care coordona activitatea întregii grupări, fiecare acțiune infracțională a celorlalți membri desfășurându-se la comanda sau cu aprobarea sa; stabilea cantitățile de țigări achiziţionate şi transportate, negocia prețul, organiza transportul țigărilor – transporturi care erau efectuate întotdeauna de către ceilalți membri ai grupării -, stabilea destinația țigărilor și prețul de revânzare al acestora către <<clienți>>”.

În 25 mai 2016, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au efectuat un număr de 23 de percheziţii pe raza judeţelor Timiş, Arad şi Caraş Severin, în urma percheziţiilor fiind găsite şi ridicate 2.039 pachete ţigarete diferite mărci, 24 litri de alcool, 8.880 de euro, 48.240 de lei, precum şi mai multe înscrisuri.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor