Reuniți după cinci decenii

De Eugen Rogojan
3Comentarii
Reuniți după cinci decenii
Promoția 1969 a Liceului din Sântana s-a reîntâlnit, la cinci decenii de la absolvire.

Întâlnirea absolvenților, promoția 1969, s-a desfășurat la Combinatul Agroindustrial din Curtici, al cărui director general este ing. Dr. Dimitrie Muscă, parte a promoției ‘69. Au răspuns prezent în jur de 20 de foști elevi, unii veniți de la mare distanță, de peste 1500-2000 km – din Germania, alții din Brașov, Timișoara, Satu Mare, Oradea, Arad sau Sântana, dar și patru profesori.

Rolul de diriginte i-a revenit profesorului Romeo Trifa, fost director adjunct al liceului, deoarece prof. Nicolae Stan a decedat în urmă cu câțiva ani. „Deschizând această emoționantă întâlnire după 50 de ani de la absolvire, am solicitat păstrarea unui moment de reculegere în amintirea celor peste 20 de profesori și elevi decedați după 1969”, transmite Romeo Trifa. „Conform tradiției din învățământul românesc, s-a trecut la citirea catalogului urmând ca fiecare fost elev, azi pensionar, să puncteze, unele elemente esențiale din școală și din activitatea după școală. Au subliniat calitatea învățământului dintr-o comună a județului Arad, profesionalismul cadrelor didactice, pregătirea foștilor elevi, prin munca de zi cu zi, fără absențe la școală iar la sfârșit răsplata a fost că un număr însemnat au ajuns ingineri, profesori, ofițeri superiori în armată – unul având misiunea de comandant al artileriei antiaeriene de apărare a capitalei, juriști, asistenți medicali, tehnicieni buni în fabricile Aradului, muzicieni de prestigiu în Germania și altele”, adaugă profesorul.

La finalul întâlnirii, și profesorii prezenți și-au exprimat punctul lor de vedere referitor la promoția 1969, precum și asupra modului cum s-a desfășurat învățământul acum 50 de ani. În parcul CAI Curtici s-au depănat multe alte momente petrecute în școală și după, iar la lăsarea întunericului, mulțumiți de ziua petrecută împreună, foștii elevi și profesori și-au luat rămas-bun până în 2020, când și-au promis că se vor revedea tot in iunie și tot la CAI Curtici.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor