„Pentru siguranța arădenilor, patrulele de jandarmi vor acționa independent și în sistem integrat, cu dispozitive adaptate nevoilor operative și se va avea în vedere prevenirea infracțiunilor stradale și descurajarea faptelor antisociale. În această perioadă vom intensifica acțiunile specifice de combatere a comercializării și folosirii ilegale de dispozitive pirotehnice, atât în municipiul cât și în județul Arad”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad. Jandarmii vor răspunde apelurilor venite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 și recomandă cetățenilor să manifeste înțelegere față de măsurile luate de forțele de ordine, să adopte un comportament civilizat, dacă sunt însoțiți de copii, să îi supravegheze permanent și să acorde o atenție sporită asupra bunurilor și obiectelor personale.
Revelion în siguranță
Revelion în siguranță
Reactualizat la:
ARAD. În perioada 29 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019, jandarmii arădeni vor acționa zilnic cu efective mărite, atât în misiunile de menținere și asigurare a ordinii publice, cât și în misiunile de pază și protecție a instituțiilor publice aflate în competență.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
3
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!