Revenire de poveste a „şoimilor”

De Daniel Scridon
Revenire de poveste a „şoimilor”
„Au fost, poate, cele mai bune minute făcute de noi în acest campionat” – astfel a comentat antrenorul Flavius Sabău, revenirea „şoimilor” din Lipova în disputa cu FC Hunedoara.

O victorie a revanşei pentru eşecul de sub Furnale, din toamnă, dar şi a speranţei în lupta tot mai acerbă pentru accederea în cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului românesc.

Revenirea preşedintelui Radu Pop la sentimente mai bune – renunţarea la demisia scrisă după remiza de la Lugoj – a schimbat atitudinea jucătorilor, lipovanii revenind pe tabelă, deşi au fost conduşi cu 1-0 la pauză, după penalty-ul transformat de R. Cristian, în min. 9, la un fault în careu comis de Dobrean. Descătuşarea gazdelor s-a produs în doar şapte minute, Lipova întorcând spectaculos rezultatul, prin reuşitele lui Rusu, Istrate şi Trabalka, iar în minutul 53 era 3-1. Acelaşi golgeter al echipei, Kevin Trabalka, a reuşit „dubla” în min. 80, stabilind scorul final: 4-1.

Au pus umărul la acest succes: D. Filip – Stoin (min. 88, Nagy), Calvin, Bercu, Filimon, Poiană (min. 83, Obrad), Dobrean (min. 66, Lazea), M. Popa, D. Rusu, Istrate, Trabalka (min. 85 Marton).

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !