Revine Festivalul Dubașilor, de la Săvârșin

De Eugen Rogojan
3Comentarii
Revine Festivalul Dubașilor, de la Săvârșin
„Leagă, nană, câinele, că venim cu dubele”, pe 8 decembrie, la Săvârșin! Festivalul Obiceiurilor de Iarnă „Alaiul dubașilor”, ajunge anul acesta, pe 8 decembrie, la ediția a șaptea.

Duminica de opt decembrie va fi destinată tradiției dubașilor, la Săvârșin. Pentru al șaptelea an, în „Satul Regal” se vor regăsi dubași din trei județe: Arad, Hunedoara și Timiș. Anul acesta, invitați sunt dubașii din Ilia și Brănișca (Hunedoara), Julița și Săvârșin (Arad) și din zona Făgetului (Timiș). De asemenea, la festival vor lua parte și Junii Petrileni, ansamblu folcloric din Petrila (Hunedoara).

Din păcate, anul acesta va fi prima ediție în care festivalul nu va fi și concurs. În ultimii ani, din cauza numărului mare de tineri care au plecat din satele ce mai au cete de dubași, în rândul membrilor cetelor au apărut și persoane trecute de prima tinerețe sau fete, lucruri „interzise” de tradiție. Și pentru că nu ar fi putut să compare o ceată de dubași formată din membri ce nu respectă tradiția cu una autentică, organizatorii au decis să păstreze doar ideea de festival, nu și cea de concurs. „Anul acesta nu vom mai face concurs, pentru că e foarte greu să intrăm în tipicul tradițional, din cauza depopulării satelor. Așa că acceptăm să păstrăm obiceiul, să vedem obiceiul din fiecare județ, ceea ce în definitiv reprezintă interesul major: să nu pierdem aceste tradiții”, spune „Nică” Pavel, directorul Căminului Cultural Săvârșin.

„Am participat cu formațiile noastre și la parada din 30 noiembrie de la Arad și vom participa și la un festival al obiceiurilor de iarnă de la Straja”, spune Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârșin.

Festivalul de anul acesta va avea loc pe 8 decembrie, însă încă nu este stabilită cu exactitate și locație. Asta deoarece s-ar putea ca până atunci să se facă recepția, de la Compania Națională de Investiții, a căminului cultural reabilitat.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor