„Rezultat norocos, trebuie să batem la Timişoara”

De Daniel Scridon
1Comentariu
„Rezultat norocos, trebuie să batem la Timişoara”
ARAD. Conştient că suporterii nu sunt deloc încântaţi de ce şi cum joacă echipa, Ionuţ Popa a încercat să se justifice la finalul partidei cu Energeticianul: „Un rezultat norocos, obţinut pe final, la o fază fixă după un joc slab al nostru, neașteptat de slab.

Sunt dezamăgit, facem cantonament, ne pregătim, dar nu jucăm cum îmi doresc. Mă deranjează atitudinea unor jucători care nu depun efort, dar evaluarea este permanentă şi doar ei decid dacă vor rămâne sau nu la echipă. În prima repriză nu am reușit să ducem mingea spre poartă, toți îi pasau doar lui Hrezdac, de parcă săracul copil era Messi, puneau presiune pe el. Golul l-am primit pe o greșeală imensă a lui Enescu. Dacă unui jucător de 30 de ani, care are sute de meciuri în prima ligă și în străinătate, trebuie să îi explici cum să joace într-o zonă sau alta, devine complicat pentru toată lumea. Asta e, măcar nu am pierdut. Am riscat astăzi cu juniorii, la un moment dat erau cinci astfel de jucători în teren. Nu știu dacă este un punct de moral, noi în ultimele patru etape am pierdut doar la Târgoviște. Încercăm să obținem câte ceva din fiecare meci, dar nu reușim de fiecare dată”.

Chestionat în privinţa celui mai aşteptat duel în rândul suporterilor, confruntarea de sâmbătă, cu ASU Poli, antrenorul „Bătrânei Doamne” a fost cât se poate de explicit: „Nu ştiu dacă echipa este în regres, dar trebuie să batem la Timişoara”.

Taguri: , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor