Robert Mureșan, probleme în Elada

De Dan Lazar
Robert Mureșan, probleme în Elada
Campionatul Național de motociclism viteză, etapele 7 și 8, respectiv etapele 8-9 din Campionatul European BMU au avut loc la Serres în Grecia, pilotul arădean Robert Mureșan încheind pe locul secund.

Conform FRM, grilele de start au fost pline la toate clasele, aproape 90 de piloți din 7 țări luând startul în curse pline de spectacol și tensiune. La clasa regină, din păcate, motocicleta arădeanului Robert Mureșan a avut probleme tehnice și electronice care nu au putut fi rezolvate la fața locului în ciuda intervenției mecanicilor. Aceștia au încercat să le remedieze inclusiv pe perioada antrenamentelor, din păcate fără succes. Astfel timpii pe tur ai lui Robi au fost constant sub ceea ce reușea să obțină pe același circuit la etapele din martie. În aceste condiții, oponentul direct al sportivului de la Vik Power Arad, bulgarul Martin Choy a reușit să se impună fără probleme în ambele etape ale clasei Superbike.

Clasat pe locul doi în Elada, Mureșan este în continuare lider autoritar al clasamentului național și european cu 169 de puncte, urmat de bulgarul Mitov cu 131 de puncte, după nouă etape.

Ultimele două etape se vor disputa tot la Serres, în toamnă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !