„Românii de la marginea lumii”

De Eugen Rogojan
„Românii de la marginea lumii”
Expoziția itinerantă a bibliotecii județene a făcut un prim popas la Reșița.

Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad organizează expoziția itinerantă de fotografie „Românii de la marginea lumii”, dedicată comunităților românești din Ungaria, Serbia, Croația și Grecia. Pe panourile expoziției sunt reunite fotografii ce reflectă aspecte din viața acestor comunități, precum obiceiurile, tradițiile, dansurile, monumentele reprezentative, reperele arhitectonice, dar și portrete ale conaționalilor noștri, de cele mai diferite vârste, trăitori în Budapesta, Mișcolț, Eger, Jula, Micherechi, Bihor, Chitighaz, Bichiș, Bătania, Aletea, Cenad, Otlaca (Ungaria), Timoc (Serbia), Istria (Croația) și Aminciu (Grecia).

Invitați din două țări

Prima gazdă a expoziției este Muzeul „Banatului Montan” Reșița, iar vernisajul acesteia a avut loc loc în data de 6 martie 2018. Au prezentat expoziția și au făcut referiri la tematica acesteia dr. Doru Sinaci – director al Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, dr. Adrian Șimon – director executiv al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Arad, prof. Ioan Traia – muzeograf la Muzeul Satului Bănățean, Vasile Barbu – reprezentant al românilor din Voivodina, Serbia, Pr. Petru Berbentea – Parohia Ortodoxă Sf. Petru și Pavel, Reșița.

Până la finalul lunii

„Ne bucurăm că au răspuns pozitiv invitației noastre la acest vernisaj personalități din oraș dar și din județ: dr. Cristian Chioncel – prorector Universitatea „Eftimie Murgu” Reșita, Titian Puichiță – manager interimar al Centrului de Cultură tradițională Caraș- Severin, Dan Liuț – directorul Casei Orășenești de Cultură Bocșa, prof. Gheorghe Rancu Bodrog – curator a Muzeului Almajul. Ne-au fost alături la vernisajul expoziției elevi de la Colegiul Economic al Banatului Montan (prof. Emil Varga), Colegiul Tehnic Cărășan (prof. Dan Oberșterescu), Liceul de Arte „Sabin Păuța”, Resita (prof. Tudor Paniță) dar și reprezentanți ai românilor din Voivodina, Serbia” a precizat dr. Livia Magina, cercetător științific la Muzeul Banatului Montan. Expoziția se va afla pe simezele muzeului din Reșița până la finalul lunii martie.download-17



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !