Romanul Asediul Vienei, de Horia Ursu, tradus în franceză şi maghiară

De V.F.
Romanul Asediul Vienei, de Horia Ursu, tradus în franceză şi maghiară
Romanul Asediul Vienei (Cartea Românească, 2007; Polirom, 2012, şi în ediţie digitală), de Horia Ursu, va apărea în acest an în limba franceză, la Editura Le Soupirail, în traducerea Floricăi Courriol, şi în limba maghiară, la Editura Noran, în traducerea lui Nagy Lajos.

1.      Fragmente din roman au mai fost traduse în poloneză (revista Lampa, 2008), maghiară (Lettre Internationale, 2009) şi franceză (L’Atelier du Roman, 2010).

O frescă a Transilvaniei după al doilea război mondial – din perioada comunismului triumfător pînă în epoca tranziţiei postrevoluţionare –, un roman al nostalgiilor central-europene, al declinului unei lumi cu rădăcini aristocratice. Personajele – români, unguri, germani, evrei, armeni, care alcătuiesc un mediu multietnic, unde diferenţele lingvistice nu reprezintă un obstacol în calea comunicării – au în comun mîndria apartenenţei la un fost imperiu, dar şi complexul că locuiesc departe de centru, de o Vienă imaginată ca un loc al miracolelor. Însă nici Viena nu mai e ce a fost şi, mai mult, lumea întreagă pare să se fi schimbat complet în ultima jumătate de secol.

„Asediul Vienei, epopeea transilvană a lui Horia Ursu, e o carte cum nu am mai citit de mult. Şi poate nici dumneavoastră.” (Bianca Burţa-Cernat)

Romanul a fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Cartea anului din partea Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj, Premiul revistei Observator cultural, Premiul revistei Tribuna pentru cel mai bun roman publicat în 2007 şi Premiul „Octav Şuluţiu” al revistei Familia.

Horia Ursu (n. 1 august 1948, Măhăceni, Alba) este absolvent al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Babeş‑Bolyai”, Cluj‑Napoca, doctor în filologie şi conferenţiar al ace­leiaşi universităţi. A fost profesor asociat la Universitatea „Jules Verne”, Amiens, Franţa, în perioada 1990‑1991. A beneficiat de stagii de cercetare din partea École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris (1995), şi Université Libre de Bruxelles (1996). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A debutat în vo­lumul colectiv Debut ’86 la Editura Cartea Românească şi apoi a publicat primul său roman, Anotimpurile după Zenovie, în anul 1988, la aceeaşi editură. Este prezent în volumul Generaţia ’80 în proză scurtă, apă­rut la Paralela 45 în 1998, unde a reeditat în 2001 Anotimpurile după Zenovie şi alte proze. A publicat un volum monografic despre proza lui Milan Kundera, Milan Kundera: teme, variaţiuni şi parado­xuri terminale(Eikon, 2008). Romanul său Asediul Vienei (Cartea Românească, 2007; Polirom, 2012) a fost pri­mit cu entuziasm de criticii literari de diferite gene­raţii şi orientări şi a fost distins cu numeroase premii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase