„Roşcovanul” împlineşte 70 de ani. Aradul îl aplaudă

De Leo Sfara
2Comentarii
„Roşcovanul” împlineşte 70 de ani. Aradul îl aplaudă
Aradul a dat un fotbalist de clasă, în persoana lui Flavius Domide. Născut şi crescut la Arad, el a făcut carieră la UTA, ajungând până în echipa naţională a României.

Vorba colegului său, Gabor Biro: „Degeaba unii colegi mă tot sună să-mi spună de ce noi nu merităm mai mult, că Domide a fost peste noi, a avut ceva mai special. Merită şi o carte, fără discuţie. E fotbalistul Aradului, născut şi crescut aici, a fost idolul oraşului”.

Sâmbătă, „Roşcovanul”, aşa cum îl alintau gazetarii vremii, împlineşte 70 de ani. Aradul fotbalistic este lângă el şi îl va sărbători aşa cum se cuvine. Domide va da lovitura de începere a meciului UTA – FC Baia Mare, după care, de la ora 14, în sala „Ferdinand” a Primăriei va fi lansată cartea „Flavius Domide – copilul teribil al Aradului”, autori fiind Radu Romanescu şi Ionel Costin. Vor fi prezenţi foşti colegi de la echipa naţională a României, care au fost la mondialul din „Mexic 70”. Printre ei, Lajos Sătmăreanu, Liță Dumitru și Emerich Dembrovschi. Dar, şi-au mai anunţat prezenţa şi alte personalităţi ale fotbalului românesc: Pîrcălab, Pușcaș, Belodedici, Pantea, Pozsonyi, Kun, Popovici, Igna sau Jackie Ionescu.

Azi, într-o conferinţă de presă, care a prefaţat practic evenimentul de sâmbătă, au vorbit elogios la adresa lui Flavius Domide Gheorghe Vaczi, Gabor Biro, Ovidiu Moşneag, Decebal Grădinariu şi Sorin Botiş.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor