„Am avut şi alte situaţii de a marca, pe lângă golurile înscrise, dar cel mai important e faptul că am încheiat meciul fără a avea jucători accidentaţi (n.n. – Burlă a ieşit, totuşi, cu probleme medicale). Andor şi cu Petre s-au antrenat separat, sper ca zilele viitoare să intre normal, alături de colegi. Nu s-a cristalizat un prim unsprereze, dacă mă întrebaţi acum formula de echipă de la Brăila, nu o pot spune. Sper ca problema atacantului să se rezolve până la meciul de la Brăila, deoarece vedeţi că pot apărea accidentări sau suspendări. Vedem dacă se va ajunge la un acord cu Bukari, deocamdată el este în Ghana”.
Roşu mai aşteaptă un atacant
Roşu mai aşteaptă un atacant
La finalul meciului cu FK Dinamo Pancevo, antrenorul echipei UTA, Laurenţiu Roşu a declarat: „Au fost momente în care jocul m-a nemulţumit, dar – în linii mari – a fost bine. Am văzut aproape toţi jucătorii din lot, le-am dat minute la toţi”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!