Roșu: “Ne gândim doar la victorie cu UTA”

De Leo Sfara
Roșu: “Ne gândim doar la victorie cu UTA”
Fostul antrenor al arădenilor e acum la Mioveni și vrea să-și bată fosta echipă. Nu-l interesează nimic despre Ionuț Popa, după incidentul de la meciul de baraj din vara trecută.

UTA joacă mâine, de la ora 19.30, la Mioveni, cu echipa locală, un joc contând pentru etapa a XXIII-a. Se știe, era a doua rundă din acest an, însă ea a fost amânată din cauza vremii nefavorabile. Arădenii dau peste fostul antrenor din campionatul trecut, Laurențiu Roșu.

Impresie bună
Antrenorul echipei UTA, Cristi Todea a vorbit despre jocul de mâine, dar nu numai: “Ne așteaptă un meci greu contra lui Laurențiu, la Mioveni, majoritatea dintre jucători au lucrat cu el. Am o impresie bună despre el, a avut un parcurs bun la UTA atât timp cât a antrenat-o. Acum, Mioveniul trece printr-un moment greu, va fi un meci interesant, însă ne dorim să continuăm seria de rezultate pozitive. Vrem să venim acasă cu maximum de puncte, după Mioveni și apoi Călărași, însă trebuie să și putem câștiga cele două partide. Vedem și cum vor fi jucătorii, cum se refac, mai ales cei cu probleme medicale. La primul meci, cu Mioveni, care e și cel mai important, ne dorim să putem alinia cel mai bun unsprezece” – a declarat Todea.

Nu se lasă păcălit
La rândul său, tehnicianul Mioveniului, Laurențiu Roșu a spus: “Meciul cu UTA nu e unul special pentru Mioveni, dar nici pentru mine. Avem nevoie de victorie, mai ales că din trei etape nu am câștigat niciuna. Nu pornim cu prima șansă, chiar dacă UTA e acum o echipă tânără, însă au mai rămas câțiva jucători cu experiență, dar și cei tineri sunt talentați, plus că au meciuri la liga a doua. Cunosc UTA, deci nu pot să fiu păcălit. Am urmărit meciurile arădenilor din acest retur, știu punctele slabe, dar și cele forte ale echipei, însă nu pot să spun în procente cine e favorită”

Nu are nimic cu Popa
Pe când antrena la UTA, Laurențiu Roșu a avut o întâlnire de tristă amintire cu Ionuț Popa. Se întâmpla la meciul tur al barajului de promovare în prima ligă, ACS Poli Timișoara – UTA, atunci când – la finalul partidei – cei doi au fost la un pas să se încaiere.
Acum, Laurențiu Roșu spune că nu-l interesează ce a fost.
“Nu mă gândesc la așa, e de domeniul trecutului. Acum, sunt concentrat la ce am de făcut, la faptul că trebuie să câștigăm, să urcăm în clasament, să intrăm în primele șase, așa cum ne este obiectivul” – a conchis Roșu.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !