Roşu: „Vrem 12 puncte până la final”

De Leo Sfara
2Comentarii
Roşu: „Vrem 12 puncte până la final”
Antrenorul UTA-ei, vrea să câştige tot până la final. Locul de baraj ar fi asigurat şi cu zece puncte din 12 posibile. Căpitanul Gligor nu face deplasarea, fiind accidentat. La Clinceni, azi a fost instalat ca antrenor Erik Linkar!

UTA intră în linie dreaptă, mai sunt cinci etape până la finalul campionatului, din care în una stă. Sepsi joacă toate meciurile, deci are cu unul mai mult. În schimb, pentru locul de baraj, programul o avantajează pe UTA, mai ales că Mioveni, Braşov şi Chindia joacă între ele.

Roşu: „Nu suntem favoriţi”

La întâlnirea cu presa, de azi, desfăşurată la „Ford-AutoTechnic”, antrenorul echipei UTA, Laurenţiu Roşu a spus că lupta se va da până în ultima etapă pentru locurilor promovabile. „Nu suntem favoriţi la locul 3, dar – e adevărat – suntem la mâna noastră. Cu zece puncte suntem matematic la baraj. Dar, noi vrem 12 puncte din cele patru jocuri rămase, iar dacă le câştigăm, atunci cred că putem urca şi pe locul 2. Cred şi sper că Sepsi se mai încurcă, ei au un meci mai mult de jucat faţă de noi. Vor fi dueluri importante până în ultima etapă, cred că locul al doilea promovabil şi cel ce duce la baraj se vor juca până în ultima rundă” – a spus Roşu.

Alarmă în lot!

UTA pleacă spre Clinceni sâmbătă seara, cu avionul, de la Timişoara, însă din el va lipsi căpitanul Alin Gligor. Jucătorul nu s-a antrenat deloc de la meciul cu Dunărea Călăraşi, acuzând o accidentare.

„Nu cred că va face deplasarea, nici măcar nu s-a antrenat după ultimul meci. Din păcate, a apărut o problemă şi la Filaret, care acuză o uşoară accidentare. Din această cauză, nu pot spune exact lotul pentru Clinceni şi – implicit – nici pe cine las la Under 19” – a mai spus Roşu.

Alt antrenor la Clinceni

Azi, pe nepusă masă, Academica l-a instalat ca antrenor principal pe Erik Linkar. Laurenţiu Roşu spune: „Atunci când vine un antrenor nou, jucătorii vor să dea totul în teren, aşa că ne putem aştepta la orice. Se va schimba sistemul, se vor schimba poate unii jucători în primul unsprezece. Sigur, această schimbare ne dă peste cap planurile, am analizat Academica în detaliu, acum nu mai e totul valabil. Trebuie să fim pregătiţi să-i blocăm. Îl ştiu pe Linkar, am fost colegi la Steaua, dar nu am menţinut legătura cu el”.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor