Roszel, primul pierdut de UTA?

2Comentarii
Roszel, primul pierdut de UTA?
ARAD – Atacantul „Bătrânei Doamne” ar putea pleca în Ungaria, iar Fl. Dan are două oferte.

Faptul că s-a dat liber la plecări, deoarece jucătorii nu şi-au primit salariile pe trei luni, presează „Bătrâna Doamnă”. Chirilă a fost incapabil să gestioneze situaţia, iar acum s-a ajuns la o situaţie fără precedent, orice jucător putând să plece de la UTA. E suficient un memoriu la FRF şi fotbaliştii devin, automat, liberi de contract. Norocul e că majoritatea dintre ei ar dori să continue la Arad, însă dacă „apele se lipezesc”.

Spre alte zări

Primul jucător care – se pare – va părăsi „Bătrâna Doamnă” este Robert Roszel. Cei de la UTA nu au plătit apelul făcut împotriva jucătorului, de pe vremea când minţea că nu a luat cei 7000 de euro de la Nicolae Bara, aşa că Roszel e liber să plece. Impresarul său, Ionel Codoban s-a mişcat destul de repede şi ar putea să-l ducă pe jucător în Ungaria, la o echipă de primă ligă.

Pleacă şi Fl. Dan?

Un alt jucător cu experienţă al UTA-ei, Florin Dan e pe cale să abandoneze Aradul şi asta deoarece are două oferte concrete, una de la Unirea Alba Iulia, iar cealaltă chiar din prima ligă, de la Gaz Metan Mediaş. Jucătorul a aşteptat, aseară, să vadă dacă cei de la Comisia pentru Statute şi Regulamente din cadrul FRF l-au declarat liber de contract.

Cere răbdare

Ionuţ Chirilă ştie de toate aceste probleme, dar nu le discută, cel puţin deocamdată. În schimb, managerul – antrenor promite că situaţia se va rezolva, dar e nevoie de răbdare. „Nu am reuşit să dăm banii jucătorilor, dar în această săptămână, un salariu cred că se va plăti. Trebuie răbdare, căci cluburi mari se confruntă cu probleme asemănătoare celor de la UTA. Jucătorii să înţeleagă faptul că în aceste zile mă lupt pentru banii lor” – a spus Chirilă.
L.S.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor