Stejarul Buzău continuă să fie liderul autoritar al seriei Roşii, în ultima etapă impunându-se cu rezultatul de 53-23 în faţa celor de la CS Mănăştur. Ei au 13 puncte, în timp ce arădenii au acumulat 4 şi ocupă locul 3, înaintea Ştiinţei Petroşani (un punct).
Rugbiştii se pregătesc să taie Stejarul
Rugbiştii se pregătesc să taie Stejarul
10 este ora de start a meciului de rugby dintre CS UAV Arad şi RC Stejarul Buzău, programat sâmbătă pe stadionul din cartierul Sînicolau Mic. Disputa face parte din prima rundă a returului Grupei Roşii din cadrul Cupei României, în care arădenii au suferit două înfrângeri, bifând însă şi un succes (31-27 cu Ştiinţa Petroşani).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
ARADON opinii
Sunt zile de primăvară friguroase şi ploioase, dar sunt zile în care este bine să reînviem, să descoperim comorile uitate din sufletul nostru. Redevenim copii, aducem zâmbetul pe chipul celor dragi, admirăm florile, visăm că dorinţele se vor împlini. Avem dreptul la fericire! Alături de cei apropiați, căci prin ei existăm.
Local
Pentru cei 70 de metri pătrați pe care îi are spațiul comercial situat pe Bulevardul Revoluției cumpărătorul ar trebuie să achite 499 de mii de euro.
Advertorial
ADVERTORIAL. 25 de ani de colaborare între Consiliul Județean Arad și Agenția de Dezvoltare Regională Vest! Rezultatul îl reprezintă cele mai spectaculoase și utile investiții din județ, în valoare de peste o sută de milioane de euro, cu accent pe modernizarea drumurilor și a spitalului!
Local
Prima ediție a Conferinței Internaționale „Sfântul Martin, precursor al Ordinelor Creștine Cavalerești” va avea loc vineri, 26 aprilie 2024, începând cu ora 10, în sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Municipiului Arad.
UT Arad
Benga, Freitas și Fabry vor lipsi la meciul de azi cu gălățenii. Rednic nu se sperie, vrea victoria și îi urechează pe scepticii de la startul campionatului.
1
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
1
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!