S-a dat startul curăţeniei de vară!

De Diana Dutu
12Comentarii
S-a dat startul curăţeniei de vară!
Primăria a demarat o amplă acţiune de salubrizare, împreună cu firma care se ocupă de curăţenia oraşului. Motivul: modul în care arată Aradul.

De o bună bucată de timp, Aradul pare abandonat din punct de vedere al salubrizării stradale. A sesizat acest lucru chiar și Primăria Municipiului din moment ce, împreună cu firma RER Ecologic Service Oradea (desemnată recent să asigure serviciile de curăţenie în oraş), a demarat o amplă campanie de curăţenie. Arădenii sunt obişnuiţi cu astfel de acţiuni în perioada primăverii şi a toamnei dar, trebuie să recunoaştem, era mare nevoie de curăţenie generală şi acum!

Parteneriat

„Municipalitatea arădeană a demarat la jumătatea lunii iulie o campanie de curăţenie, prin intermediul firmei de salubritate care asigură serviciile de curăţenie în oraş, SC RER Ecologic Service Oradea. Se speră ca prin intermediul acestei acţiuni să se îndepărteze neajunsurile create de lipsa unui contract de întreţinere a curăţeniei oraşului pentru o perioadă de aproape două luni de zile. Primăria Municipiului Arad a considerat că este imperios necesară demararea acestui program de igienizare în condiţiile în care la nivelul municipiului se desfăşurau anual câte două campanii de curăţenie generală, respectiv una primăvara, iar cea de a doua toamna” – se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.

Alături de firma de salubrizare, campania de curăţenie din municipiu e sprijinită de firmele de întreţinere spaţii verzi, Compania de Apă şi operatorul care asigură iluminatul stradal.

Programul, pe cartiere

Campania de curăţenie a demarat miercuri, 12 iulie, în Alfa şi Pârneava şi a continuat în 13 iulie în Micălaca 300 şi în 14 iulie în Micălaca 500-700. Programul de salubrizare planificat pentru această lună este următorul: 17 iulie – Micălaca 100-200; 18 iulie – Micălaca, zona de case dintre Calea Radnei-Linia CFR Arad-Deva şi dintre Calea Radnei şi Malul Mureşului; 19 iulie – Grădişte, partea dreaptă a străzii P. Rareş, sens de circulaţie Arad-Oradea; 20 iulie – Grădişte, partea stângă a străzii P. Rareş, sens de circulaţie Arad-Oradea; 21 iulie – Calea 6 Vânători; 24 iulie – Vlaicu, partea stângă, sens de circulaţie Gara CFR-Nădlac; 25 iulie – Vlaicu, partea dreaptă, sens de circulaţie Gara CFR-Nădlac; 26 iulie – Centru, partea stângă, sens de circulaţie Gara CFR-Teatrul I. Slavici; 27 iulie – Centru, partea dreaptă, sens de circulaţie Gara CFR-Teatrul I. Slavici; 28 iulie – Confecţii; 31 iulie – Aradul Nou, Calea Romanilor.

Potrivit Primăriei, programul de intervenţii se va prelungi şi după data de 31 iulie 2017, astfel încât să fie acoperită întreaga suprafaţă administrativă a oraşului.

Igienizare, la comandă

Programul curent de igienizare a oraşului, realizat pe bază de comandă, include următoarele operaţiuni: *stropitul arterelor principale, zilnic când temperaturile depăşesc pragul de 25 grade Celsius; *demararea activităţii de îndepărtare a prafului şi a vegetaţiei de la bordura carosabilului; *măturatul manual şi mecanizat a arterelor din municipiu; *golirea recipientelor stradale.

În paralel cu programul curent pe bază de comandă, se intervine în toate cartierele municipiului cu operaţiuni de spălat şi măturat pentru diminuarea suspensiilor de praf.

Dotări

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de salubrizare a oraşului, potrivit comunicatului Primăriei Arad, firma S.C. RER Ecologic Service Oradea dispune de următoarele dotări: 2 automături mici pentru trotuare, 3 cisterne, 2 compactoare pentru încărcat şi transportat deşeuri, 5 automături, 58 de oameni, urmând a fi finalizate procedurile de angajare a ultimelor 7 persoane.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor