S-a decis: Falcă vs. Pistru

De Simion Todoca
36Comentarii
S-a decis: Falcă vs. Pistru
Primarul Gheorghe Falcă şi deputatul Eusebiu Pistru vor concura pentru şefia PNL pe judeţ

După ce criteriile pe baza cărora s-a calculat norma de reprezentare cu delegaţi la Conferinţa Judeţeană a PNL Arad, au fost contestate de către o parte a preşedinţilor de organizaţii din judeţ, miercuri seara s-au întrunit Colegiul Director şi Colegiul Judeţean Executiv. Au fost supuse la vot criteriile propuse de către o comisie mandatată de către conducerea judeţeană să coreleze criteriile cu cele propuse de către conducerea centrală. Cu doar trei abţineri, acestea au fost aprobate, tot sub forma propusă cu o săptămână înainte. A fost votată, deasemenea, data de 20 aprilie pentru desfăşurarea alegerilor.

S-a închis lista

Cel mai important, miercuri la ora 17,00 a expirat termenul pentru depunerea candidaturilor, iar în cursă pentru funcţia de preşedinte au rămas actualul preşedinte, Gheorghe Falcă şi deputatul Eusebiu Pistru. Pentru cele două funcţii de prim-vicepreşedinţi se vor bate trei candidaţi: Iustin Cionca, Sergiu Bîlcea- care sunt acum pe funcţii- şi senatorul Ioan Cristina. Va fi concurenţă mare pentru cele 8 funcţii de vicepreşedinţi şi celelalte locuri în Biroul Permanent.

Echipa lui Falcă

La şedinţă, Falcă a precizat că el va merge în continuare cu vechea echipă politică:2 prim-vicepreședinți: Iustin Cionca și Sergiu Bîlcea, 8 vicepreședinți: Florin Farcașiu, Valentin Bot, Ioan Crișan, Gheorghe Feieș, Daniel Tomuța, Geanina Pistru, Corina Crișan, Claudia Boghicevici.

Taguri: , , ,


36Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor