S-a spânzurat după ce a încercat să-şi omoare soţia

6Comentarii
S-a spânzurat după ce a încercat să-şi omoare soţia
ZIMAND CUZ – După zeci de ani de căsnicie, un bărbat şi-a bătut soţia, apoi speriat că a ucis-o, s-a spânzurat.

Şi-a găsit mama în comă şi tatăl spânzurat. Un tânăr care venise în vizită la părinţii săi care locuiau în Zimand Cuz a făcut o descoperire şocantă. Mama sa, în vârstă de 64 de ani era în comă după ce fusese bătută iar tatăl său era spânzurat într-o anexă a casei. Fiul a chemat de urgenţă ambulanţa.

Medicii au găsit-o pe femeie în stare gravă. Victima are un traumatism cranian sever iar cadrele medicale arădene vor să o transfere la spitalul din Timişoara pentru o intervenţie chirurgicală. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii împreună cu procurorii. Aceştia spun, din primele cercetări că bărbatul ar fi încercat să-şi omoare soţia.

„Din primele cercetări se pare că este vorba despre violenţă domestică. Bărbatul a încercat să îşi omoare soţia, iar ulterior s-a spânzurat. Vom continua cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat”, a declarat Florin Roman, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Oamenii legii spun că, înspăimântat de gândul că şi-a omorât nevasta, bărbatul s-a sinucis. Anchetatorii nu cunosc deocamdată motivul pentru care bărbatul, în vârstă de 66 de ani, ar fi încercat să-şi ucidă soţia.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor