S-a stabilit preţul pentru noul spital

De Alin Gherasim
4Comentarii
S-a stabilit preţul pentru noul spital
Consilierii judeţeni au aprobat studiul de prefezabilitate pentru construirea unui nou spital de Pediatrie, care va include şi Maternul.

32,5 milioane de euro. Atât ar urma să coste realizarea unui nou Matern care se doreşte a fi ridicat în curtea Spitalului Judeţean Arad. În şedinţa Consiliului Judeţean de vineri, aleşii au aprobat studiul de prefezabilitate realizat de o firmă din Timişoara şi care a stabilit, în mare, construirea acestei noi clădiri. Trebuie precizat încă de la bun început faptul că proiectul va fi finanţat prin Compania Naţională de Investiţii. Când vom primi fondurile, rămâne de văzut. Dar să vedem ce spune studiul de prefezabilitate. Noua clădire ar urma să aibă, pe lângă parter, un subsol şi cinci etaje, suprafaţa construită desfăşurată fiind estimată la 18.500 de metri pătraţi, cu o amprentă la sol de 2.600 de metri pătraţi. Noua clădire va deservi secţiile Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie, Chirurgie Infantilă şi Pediatrie. Imobilul în sine va costa 31,1 milioane de euro, bani ce ar urma să vină de la Guvern, în timp ce suma de 1,4 milioane de euro, reprezentând cheltuielile neeligibile, va fi asigurată de Consiliul Judeţean. În teorie, de la momentul demarării lucrărilor, noul Matern ar urma să fie finalizat în trei ani de zile.
Proiectul de hotărâre care a vizat aprobarea acestui studiu de prefezabilitate nu a trecut foarte uşor de votul aleşilor. Consilierii din opoziţie, prin vocea lui Marius Sulincean, au fost curioşi care este motivul pentru care a fost nevoie de acest studiu.
„De ce trebuie să pornim aşa departe, începând de la un studiu de prefezabilitate? În alte judeţe s-au făcut direct studiile de fezabilitate”, a punctat Sulincean. Preşedintele CJA, Iustin Cionca, a venit imediat cu răspunsul: „acest proiect este unul atipic. Finanţarea vine de la Compania Naţională de Investiţii. Era nevoie să facem acest studiu de prefezabilitate pentru că, după realizarea lui, vom preda întregul proiect către CNI care va face studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi execuţia lucrărilor. Fără acest studiu, nu puteam interveni şi noi în privinţa noului Matern. Aşa că am decis să stabilim noi ce lucrări vor fi efectuate şi, pe baza acestui studiu de prefezabilitate, să fie întocmite viitoarele documentaţii”. Explicaţia lui Cionca a părut să îi mulţumească pe consilierii din opoziţie, dar a mai apărut, totuşi, o remarcă: „bugetul anual al Companiei Naţionale de Investiţii este de 100 de milioane de euro. Noi solicităm cam mult, peste 30 la sută din întreg bugetul. În condiţiile în care CNI realizează investiţii în toată ţara”. Dar, cu tot cu această remarcă, hotărârea a fost adoptată în unanimitate.

Urmează demolări
Pentru că nu există spaţiu suficient în curtea Spitalului Judeţean, noul Matern va duce la demolarea unor alte clădiri existente deja. Potrivit studiului de prefezabilitate, vor fi demolate magazia centrală, spălătoria, bucătăria, atelierul mecanic, centrul de sănătate mintală, clădirea administrativă a Serviciului tehnic, poarta 2, Neuropsihiatria Infantilă şi panourile solare. Pentru centrul de sănătate mintală şi pentru Neuropsihiatria Infantilă se vor găsi noi locaţii, dar în ceea ce priveşte celelalte imobile ce vor fi puse la pământ, nu se ştie dacă vor fi relocate sau vor dispărea, pur şi simplu.

Taguri: , , ,


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor