S-a surpat asfaltul pe strada Bușteni. Prima victimă, un biciclist

De M.B.
17Comentarii
S-a surpat asfaltul pe strada Bușteni. Prima victimă, un biciclist
© FOTO: M.B.
În mijlocul străzii a apărut o groapă cu adâncimea și diamentrul de aproximativ un metru, iar un bărbat aflat pe o bicicletă a avut ghinionul să nimerească în gaura din asfalt.

Șoferii și bicicliștii trebuie să fie atenți cum circulă pe strada Bușteni, pentru că asfaltul a început să se surpe. O groapă cu diametrul și adâncimea de aproximativ un metru a apărut, de câteva zile, în mijlocul străzii. Câțiva localnici s-au gândit să o semnalizeze cu un par și un bidon de detergent, însă abia după ce un biciclist a avut ghinionul să nimerească în groapă. Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, care locuiește pe strada Andrei Șaguna, s-a accidentat ușor duminică seara, în jurul orei 20.00. „Nu am văzut groapa din cauza întunericului, am nimerit cu roata din față și am căzut. Bidonul era pe jos, probabil căzuse, că astfel aș fi văzut groapa. M-am lovit la braț, noroc că nu mi l-am rupt. Putea fi și mai grav, dacă trecea o mașină și cădeam în fața ei. O doamnă care locuiește aici a spus că de aproape o săptămână este groapa. Nu mi se are normal ca autoritățile să nu îmrejmuiască locul, pentru că se pot întâmpla accidente grave”, ne-a relatat pensionarul.

Se pare că asfaltul nu este stabil în zonă și va continua să se surpe, pentru că se pot observa deja crăpături formate în jurul gropii. Așadar, până când responsabilii locali se vor sesiza, șoferilor și bicicliștilor nu le rămâne decât să circule cu prudență pe strada Bușteni.

IMG_20161024_085316

IMG_20161024_085347

IMG_20161024_085357

IMG_20161024_085509

IMG_20161024_085539



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor