S-au etalat joburile

S-au etalat joburile
S-au etalat joburile
ARAD – Şase tineri din centrele de protecţie a copilului şi-au găsit un servici la Bursa Muncii de vineri.  VIDEO

Tinerii proveniţi din centrele de protecţie a copilului au avut ocazia să îşi găsească un loc de muncă în cadrul Bursei Muncii organizată ieri de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Arad.

Cei 40 de anagajatori participanţi şi-au expus ofertele de muncă, oferindu-le tinerilor peste 500 de joburi în cele mai diverse domenii: de la muncitori necalificaţi la ingineri, asistenţi medicali sau bucătari.

Ofertele au fost pe placul unora dintre vizitatori, alţii fiind încă în ultimul an de pregătire profesională au tatonat piaţa muncii arădene.

Dintre cei peste 200 de participanţi, 24 au fost selectaţi în vederea încadrării, iar şase au fost chiar încadraţi pe loc.

„Având în vedere că suntem instituţia direct implicată în realizarea echilibrului între cererea şi oferta de pe piaţa forţei de muncă prin medierea persoanelor neîncadrate în muncă, considerăm binevenită această acţiune care se îndreptă spre tinerii care părăsesc centrele de protecţie a copilului pentru a le oferi şansa găsirii unui loc de muncă”, a subliniat Alexandra Duckadam, purtător de cuvânt AJOFM Arad.

A.P.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase