S-au reziliat contractele „renegaţilor”

De JA – L.S.
Reactualizat la:
Până la urmă, Drăgan s-a înţeles cu conducerea UTA-ei şi va pleca spre Bekescsaba Foto: FAN
Până la urmă, Drăgan s-a înţeles cu conducerea UTA-ei şi va pleca spre Bekescsaba Foto: FAN
ARAD. UTA a reuşit să ajungă la un acord, pe cale amiabilă, cu Nicolae, Neagoe şi Drăgan, aceştia părăsind echipa.

Până la urmă, preşedintele UTA-ei, Giovanni Catanzariti a reuşit să ajungă la un acord cu cei trei jucători care nu au mai fost doriţi la echipă de către antrenorul principal Roland Nagy. Aşa cum anticipam, cu Nicolae şi Neagoe a fost mai simplu, căci ei nu au nicio treabă cu Aradul şi au părăsit oraşul încă de marţi seara. Mai greu a fost cu Claudiu Drăgan, care a rezistat până miercuri, la orele prânzului.

Pe cale amiabilă

Se pare că Giovanni Catanzariti a fost extrem de convingător ( probabil a avut ceva „aşi în mânecă”), căci Jackie Nicolae şi Andrei Neagoe s-au lăsat repede „seduşi” de vorbele şi promisiunile preşedintelui şi au părăsit Aradul după primul antrenament de luni. „Totul s-a făcut pe cale amiabilă, am lăsat loc de bună ziua între noi” – a spus Catanzariti, cu privire la despărţirea de cei doi.

A plecat astăzi

Arădean fiind, Claudiu Drăgan a rămas ultimul în „stand-by”. Până la urmă, se pare că fotbalistul şi-a găsit echipă şi nu a mai insistat să rămână la UTA. „Ne-am despărţit pe cale amiabilă, miercuri, la orele prânzului. Nu am ce să reproşez cuiva de la club. Mai vreau să joc fotbal câţiva ani. Nu ştiu, deocamdată, să vă spun noul meu drum” – ne-a declarat Drăgan.

Se pare că atacantul originar din Chişineu Criş se va îndrepta spre echipa maghiară de ligă secundă Bekescsaba.

Două antrenamente

Miercuri, UTA a efectuat două antrenamente. Primul a fost o continuare a reacomodării la efort, şedinţa de pregătire durând mai puţin de o oră. Iar asta, deoarece după-amiază s-a disputat un joc în familie, la care au participat toţi cei 26 de jucători de câmp care sunt acum la dispoziţia antrenorilor Nagy şi Stupar. Interesant e faptul că ieri nu a mai sosit vreun jucător în probe.

Se aşteaptă răspuns de la Mara

Conducerea şi antrenorii UTA-ei aşteaptă un răspuns categoric de la Bogdan Mara, însă el depinde şi de ceea ce îi va dicta soţia. „Nu mai merg în străinătate, voi rămâne să mai joc doi-trei ani în România. O să mă consult şi cu soţia, căci acum avem şi un copil, după care voi anunţa care e viitorul meu” – a spus Mara.

leo.sfara@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !