Sabin Păutza şi Alexandru Costache,  la Filarmonică

De Adriana Barbu
Sabin Păutza şi Alexandru Costache,  la Filarmonică
Ofertă pentru arădeni: muzica marilor romantici ruși,  sub bagheta maestrului Sabin Păutza şi cu violonistul Bogdan Alexandru Costache.

Care este oferta din această săptămână pentru melomanii arădeni? Marii romantici ruşi sub bagheta maestrului Sabin Păutza şi cu violonistul Bogdan Alexandru Costache. Pe scurt,  Ceaikovski şi Musorgski.

“Pentru ansamblul orchestral, literatura rusă reprezintă un capitol de excelenţă, o zonă de probă, în care arta şi performanţa înlătură echivocul.  Şi pentru că în mod firesc, în sala de concerte selecţia este influenţată de preferinţe, muzica marilor romantici ruşi rămâne un subiect constant şi des încercat pe scenele de audiţie”, este prefaza ofertei Filamonicii de Stat Arad pentru seara de joi.

“Segmentele de program ale concertului simfonic de joi, 9 februarie 2017, de la ora 19.00, indică titluri generoase din creaţiile lui Piotr Ilici Ceaikovski şi Modest Petrovici Musorgski: Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, ópusul ceaikovskian plasat printre poziţiile de vârf ale repertoriului solistic mondial şi splendidele Tablouri dintr-o expoziţie, o copleşitoare imagerie muzicală creată de unul dintre cei mai inovatori creatori ai secolului al XIX-lea răsăritean,  îmbrăcată în haina orchestrală a lui Maurice Ravel. Abilitatea lui Musorgski de a surprinde esenţa unui personaj, a unei stări sau a unei scene şi imaginaţia prin care depăşeşte  stimulul vizual imediat al tablourilor  inspiratoare ale lui Hartmann,  rămân  marile atracţii ale acestei partituri”, se arată în comunicatul instituţiei.

Programul Ceaikovski  – Musorgski este un gest de complezenţă pentru publicul activ, chemat să se bucure încă odată  de valenţele unor lumi sonore idealizate, care le permit interpreţilor să îşi etaleze abilităţile plastice şi să îşi probeze idealul sonor în masa unui ansamblu cu competenţe bine cotate.  Seara de muzică rusă îl readuce după o absenţă de câteva stagiuni la pupitrul dirijoral pe maestrul Sabin Păutza, iar performanţa violonistică este semnată de Bogdan Alexandru Costache.

Iată şi programul complet al serii de joi: Piotr Ilici Ceaikovski – Concertul pentru vioară şi orchestră în re major op.35, Modest Petrovici Musorgsky –  Tablouri dintr-o expoziţie

3-concert



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase