Saddam Hussein a intrat în greva foamei

Reactualizat la:
Saddam Hussein a intrat în greva foamei
Fostul dictator Saddam Hussein şi ceilalţi 7 co-acuzaţi în dosarul Dujail au intrat, de ieri, în greva foamei. Ei cer revocarea noului preşedinte al Înaltului Tribunal Penal irakian, judecătorul kurd Rauf Abdel Rahman. Procesul lui Saddam, care trebuia să se reia astăzi, ar putea fi din nou suspendat.

Avocatul lui Saddam a declarat că noul judecător nu poate fi obiectiv şi asta pentru că provine din oraşul Halabja, acolo unde au fost gazaţi 5 mii de kurzi în anul 1988. De altfel, în urma operaţiunii, vărul lui Saddam s-a ales cu porecla de ”Ali Chimicul”.

În primul dintre procesele sale, ex-preşedintele irakian este acuzat, împreună cu alţi 7 dintre foştii săi demnitari, de masacrarea a 148 de săteni şiiţi după atacarea nereuşită a convoiului prezidenţial în anul 1982, la Dujail, un oraş situat la nord de Bagdad.

Saddam Hussein şi ceilalţi 3 inculpaţi principali, printre care se află fratele său vitreg şi fostul vicepreşedinte irakian Taha Ramadan, au refuzat să asiste la ultimele audieri ale Înaltului Tribunal Penal. Din acest motiv, procesul a fost suspendat în ultimele sale 3 sesiuni.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !