Organizat ca de fiecare dată de clubul de șah Vados, cu sprijinul autorităților locale, festivalul atrage la Arad sute de pasionați ai șahului din țară și străinătate. „Cel mai important eveniment al festivalului rămâne openul principal, la care s-au înscris deja peste 200 de participanți, între care mulți mari maeștri internaționali. Favoritul principal al turneului este marele maestru român, dar care acum reprezintă Franța, Andrei Istrățescu, fost campion european de juniori și unul dintre marile talente ale șahului românesc din ultimii 20 de ani. Frumusețea turneului constă însă în faptul că în același turneu evoluează jucători profesioniști și simpli amatori, existând numeroase premii și pentru aceștia din urmă, chiar și pentru jucătorii neclasificați. Toate detaliile despre taxe și premii pot fi găsite pe pagina de internet oficială a concursului, aradopen.com”, ne-a declarat Alin Câmpeanu, președintele Șah Club Vados Arad.
Evenimente conexe
Pe lângă acest open, vor mai avea loc două turnee de șah pentru copii sub 8 și sub 10 ani, ambele omologate de către Federația Română de Șah, turnee ce vor avea loc în aceeași locație, în perioada 7-12 august.
Timp de o săptămână vom asista însă la multe alte evenimente: un simultan extraordinar dat de marele maestru Tiberiu Georgescu, în preambulul festivalului (5 august), un super-turneu de șah blitz cu omologare FIDE (8 august), un interesant turneu de Fischer Random (6 august), inedite turnee de klotz sau șah combinat (ambele în 9 august), turneul șahiștilor la tenis de masă (11 august), trei seminarii și prelegeri de șah gratuite cu maeștri internaționali, demonstrații de șah cu piese gigant, toate acestea constituindu-se într-un veritabil festival al sportului minții.
Deschis tuturor
La festival poate să participe orice iubitor al şahului, iar jucătorii nelegitimaţi se vor putea legitima la unul din cluburile arădene. Înscrierile continuă chiar până în ziua concursului, data limită fiind 6 august ora 15.00.
Acest eveniment nu putea avea loc fără sprijinul principalilor parteneri și sponsori: Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură, Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean, Magazinul de Șah, Cotta Internațional, FCC Environment, Internațional Alexander, Casa Româno-Chineză – filiala Arad, Banca Feroviară, Luar sau Smart Diesel.
Citiți principiile noastre de moderare aici!