Salarii incerte în medicina şcolară

De Diana Dutu
Salarii incerte în medicina şcolară
Municipalitatea, prin vocea primarului Gheorghe Falcă, atrage atenţia că medicii şi asistentele care lucrează în reţeaua locală de medicină şcolară riscă să nu-şi primească luna aceasta salariile.

Din spusele edilului, la originea problemei se află nişte sporuri salariale acordate printr-o hotărâre de guvern. Fondul de salarii iniţial nu a inclus (şi) aceste sporuri, lucru care a condus la situaţia actuală. „În data de 15 octombrie, în mod firesc, trebuie realizată salarizarea, iar în acest moment nu există fondurile necesare pentru a acorda salariile celor 87 de persoane care lucrează în acest sistem. Municipalitatea arădeană are nevoie de 1,7 milioane lei, până în decembrie, pentru a acoperi sistemul de salarizare” – a subliniat primarul Gheorghe Falcă, în conferinţa de presă de joi. Edilul susţine că situaţia a fost adusă la cunoştinţa Direcției de Sănătate Publică și a Ministerului Sănătății.

„Așteptăm cu nerăbdare ca Ministerul Sănătății să-şi respecte obligația de a finanţa salarizarea cadrelor medicale din sistemul educațional. Direcția de Sănătate Publică ne încurajează că suma de bani va ajunge la Arad. Când acest lucru se va realiza, vom putea la rândul nostru să asigurăm salarizarea” – a declarat Gheorghe Falcă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !