Salariul minim crește de la 1 ianuarie

De Andreea Pintea
Reactualizat la:
4Comentarii
Salariul minim crește de la 1 ianuarie
Decizia de a modifica salariul minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial și se va aplica de la 1 ianuarie 2019.

E oficial! De la 1 ianuarie 2019 se modifică salariul minim brut, acesta urmând să fie diferențiat în funcție de studiile necesare postului pe care un angajat în ocupă. „Prin Hotărârea Guvernului nr. 937 din 2018, publicată în 10 decembrie 2018, a fost stabilită creșterea salariului minim brut diferențiat la 2.080 lei, respectiv 2.350 de lei, de la 1 ianuarie 2019. Astfel, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată crește la 2.080 de lei, iar pentru angajații pe funcții pentru care sunt necesare studii superioare și care au cel puțin un an vechime în domeniul studiilor, salariul minim brut crește la 2.350 de lei”, transmite ITM Arad.

Creștere de 23% pentru cei cu studii

Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 1.900 lei la 2.080 lei reprezintă o creștere de 9,47%, iar pentru personalul încadrat pe funcții cu nivel de studii superior și o vechime în muncă de cel puțin un an majorarea de la 1.900 lei la 2.350 lei reprezintă o creștere de 23,68%.

Plata la oră

„Pentru un program complet de lucru pe lună, în anul 2019 valoarea medie orară a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă 12,43 lei/oră pentru cuantumul de 2.080 lei lunar, față de 11,40 lei/oră pentru cuantumul de 1.900 lei lunar. Pentru un program complet de lucru pe lună, pentru studii superioare, în anul 2019 valoarea medie orară a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă 14,04 lei/oră pentru cuantumul de 2.350 lei lunar, în cazul personalului încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu o vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor, față de 11,40 lei/oră pentru cuantumul de 1.900 lei lunar”, mai explică reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad.

Actul normativ prevede, de asemenea, faptul că toate drepturile și obligațiile stabilite potrivit legii prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se determină utilizând nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 2.080 lei.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor