Salvare de pe Podul Decebal

14Comentarii
Salvare de pe Podul Decebal
ARAD – Pompierii arădeni au simulat salvarea a două persoane căzute sub Podul Decebal.

Desfăşurare de forţe pe podul de lângă ştrand, unde zeci de pompieri au simulat un exerciţiu. Potrivit scenariului dinainte stabilit, doi oameni erau captivi pe insuliţa de sub pod, iar pompierii din cadrul Detaşamentului Arad au fost solicitaţi să îi scoată.

Zeci de cordeline, doi alpinişti şi alţi pompieri au participat la salvarea celor două manechine. Pentru ca scenariul să fie cât mai credibil, la exerciţiu au participat şi poliţişti de la Rutieră care au dirijat traficul în zonă. După aproximativ 30 de minute, pompierii au reuşit să ridice ambele manechine. „Această simulare ne ajută foarte mult în cazul unei întâmplări reale. Exerciţiu a fost de bun augur pentru pompierii alpinişti”, a declarat Lucian Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

S-au adunat curioşii

Zeci de arădeni care treceau prin zona Podului Decebal s-au adunat „ca la circ” pentru a urmări intervenţia pompierilor. Oamenii începeau să compătimească „victimele”, neştiind că este vorba despre un exerciţiu. Până la urmă, când au văzut că este vorba numai despre manechine, toţi spectatorii au părăsit locul acţiunii.

JA-A.G.

 



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor