Concursul constă într-o probă practică (acordare prim ajutor în trei situaţii de dezastre, cu câte trei victime) şi o probă teoretică. Jurizarea se va face de medici din Alba Iulia. „Este o onoare pentru filiala judeţeană de Cruce Roşie Arad să fie gazda organizatoare a unui asemenea concurs” – spune Iudita Cuvineanu, director al Crucii Roşii Arad. La această activitate vor participa 45 voluntari.
Sambata cu dezastre la "Peda"
ARAD. Sâmbătă, între orele 10.00-13.00, la Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal”, se va desfăşura faza zonală – vest a concursului detaşamentelor de intervenţie la dezastre. La competiţie participă echipaje din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara şi Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Pe 24 aprilie, de la ora 11, Complexul Muzeal Arad va găzdui vernisajul expoziției „Imperiul Roman. Tehnologia învingătorilor”.
Local
Cei patru tineri care, în luna noiembrie 2023, au aruncat cocktailuri Molotov într-o casă din Șofronea, au fost condamnați în primă instanță cu pedepse între 1 an și 6 luni și 10 ani și 2 luni de închisoare.
Local
Concursul Internațional de dans „Ghiocelul de argint”, ediția 29, a reunit la Arad peste 800 de copii din țară și străinătate, membri ai trupelor de dans participante.
Ştiri sportive
Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, a fost ales sportivul anului în cadrul celei de-a 25-a ceremonii a Premiilor Laureus, Oscarurile pentru sport, desfăşurată luni seara la Galeria de cristal a Palatului Cibeles din Madrid, informează AFP.
Local
Zona Liberă Curtici Arad a solicitat majorarea taxelor de concesionare a terenurilor şi clădirilor.
1
Mapamond
Agenţia ONU pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA) din Fâşia Gaza are „probleme de neutralitate” politică, dar Israelul nu a oferit încă „dovada” că unii dintre membrii săi ar avea legături cu „organizaţii teroriste” precum Hamas, concluzionează un raport transmis luni secretarului general al ONU, Antonio Guterres, informează AFP.
România
Pelicula „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost selectată în Competiţia oficială a celei de-a 77-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes care va avea loc în perioada 14 - 25 mai, informează un comunicat transmis luni AGERPRES.
Citiți principiile noastre de moderare aici!