ARAD. Oraşul nostru revine pe harta participanților la Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice (13 octombrie), eveniment organizat pentru a doua oară la nivel european, pentru a promova nevoia de a colecta selectiv deșeurile de echipamente electrice și electronice.
„Primăria Municipiului Arad și Serviciul Local de Colectare Arad încurajează cetățenii să se alăture acestei inițiative europene și să participe activ la campania din 12-18 octombrie 2019” – transmit reprezentanţii Municipalităţii. Cum o pot face? Adunând aparatele electrice stricate sau pe care nu le mai folosesc, dar pe care continuă să le țină în casă și deplasându-se cu ele la unul dintre punctele de colectare provizorii ce vor fi disponibile sâmbătă, 12 octombrie, între orele 10.00-16.00, în următoarele locuri din Arad: *Zona Alfa – în spatele Carrefour, lângă biserică; *Zona Micălaca – strada Abrud, în spatele blocului nr.129 sc.C (în spatele Pieței Miorița); *Zona Gării – terenul de lângă Grădinița PP15, strada Avrig; *Zona Vlaicu – Piața Agroalimentară (intrarea în hală); *Calea Timișorii nr.39 – în fața centrului de zi pentru vârstnici; *Zona Gradiște – în fața Şcolii Gimnaziale „Aron Cotruș”, Aleea Romaniței.
Transport gratuit
În caz că nu aveţi cum să transporți singuri deșeurile electrice la unul dintre punctele de colectare, apelaţi la Serviciul Local de Colectare Arad. În perioada 12-18 octombrie, acesta asigură preluarea gratuită a aparatelor electrice grele sau voluminoase, de la domiciliu, sediu de firmă sau instituție! Tot ce trebuie să faceţi este să sunaţi gratuit la TelVerde 0800 444 800, număr disponibil zilnic între orele 9.00-17.00, și să faceţi o programare.
„Echipa Serviciului Local de Colectare Arad asigură colectarea gratuită a acestor deșeuri electrice și transportul în siguranță către fabricile de reciclare acreditate după standarde europene, acolo unde aceste deșeuri vor fi tratate și reciclate conform normelor de mediu” – susţin reprezentanţii Primăriei Arad.
Tombolă
Prin colectarea selectivă a aparatelor electrice vechi sau uzate, a becurilor și bateriilor, fiecare contribuie la protecția mediului și la economisirea resurselor Pământului. În plus, cei care participă la acțiunea de colectare prilejuită de Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice, au șansa să câștige unul dintre premiile oferite prin tragere la sorți: cinci mixere, zece mașini de călcat și zece blendere. Tragerea la sorți a câștigătorilor va avea loc pe 21 octombrie, la ora 10.00, pe Platoul Piața Avram Iancu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!