Arad. Încă un politician care s-a supărat pe firma care colectează deşeurile menejare în municipiul Arad şi care a decis să intrevină public pe subiect. Potrivit unui comunicat remis de Samuel Caba, joi, 10 ianuarie, „Asociația pentru Reformă Civică și Democrație, analizând atent comportamentul din ultima perioadă de timp, al operatorului de salubritate din Arad (Retim) și venind în întâmpinarea solicitărilor (și a disperării) cetățenilor din Arad, protestează și cere implicarea autorităților locale și a Protecţiei Consumatorului pentru îmbunătățirea acestui serviciu”. Justificarea acestei afirmaţii se regăseşte şi ea în comunicat: „Nu este posibil ca mulți cetățeni din Arad să fie batjocoriți de funcționarii și muncitorii operatorului de salubritate care aplică penalități la facturi (care vin cu întârziere la abonați din cauza distribuitorilor), fie manipulanții deteriorează tomberoanele, acestea fiind aruncate pur și simplu după descărcare. Arădenii au fost umiliți de această firmă încă din primele zile de activitate, când cetățenii arădeni au fost obligați să-și ridice ei tomberoanele din depozitele operatorului și apoi să stea săptămâni la rând cu gunoiul neridicat. Am crezut că acestea sunt chestiuni care se rezolvă repede dar, constatăm că această firmă sfidează bunul simț al arădenilor”.
La final, Samuel Caba, preşedintele ARCD, cere „stoparea acestor atitudini și prestarea unui serviciu corect și la prețuri decente, altfel vom lua atitudine și vom solicita schimbarea acestui operator cu un altul care știe să respecte arădenii”.
Samuel Caba cere Retimului respect pentru Arad
Samuel Caba cere Retimului respect pentru Arad
Preşedintele ARCD se arată nemulţumit de atitudinea angajaţilor firmei de salubritate faţă de arădeni şi cere intervenţia Protecţiei Consumatorului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Local
Aflate la cea de-a noua ediție, Zilele Fitoterapiei Moderne au fost deschise la Arad.
Local
Vor beneficia de un pachet minimal de servicii medicale, de prescrierea şi eliberarea medicamentelor contraceptive hormonale, precum şi de alocaţia de hrană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!