„Asistăm, uneori fără nici o atitudine, la zbaterea, precum peștele pe uscat, a sistemului de sănătate. De cele mai multe ori ne mulțumim să aflăm concluziile unor staticieni, ale unor sociologi și ale unor politruci, profesioniști în sănătate care nu spun cât de dramatic se manifestă sistemul de sănătate românesc. Recentul miting organizat de către Federația Națională Sindicală a Ambulanțelor din România vine să întărească imaginea catastrofală a sistemului de sănătate. Solicitările sindicaliștilor care se referă la drepturi salariale, la dotarea cu ambulanțe noi (înnoirea parcului auto) și la deblocarea posturilor din serviciu, sunt justificate pe deplin. Asociația pentru Reformă Civică și Democrație crede că și în Arad lucrurile sunt, din păcate, ca şi la nivelul național, adică deficitare și sperăm că factorii decidenți din administrația și politica arădeană au căderea și posibilitatea să intervină pentru rezolvarea cererilor sindicaliștilor de la ambulanță.
Asociația pentru Reformă Civică și Democrație consideră că mai bine de jumătate din fondurile publice alocate de C.L.M și C.J Arad pentru diverse festivaluri puteau fi dirijate pentru Ambulanța Arad, nu de alta, dar la capitolul festivaluri stăm (prea) bine și nu „murea” nimeni dacă se renunța la câteva pseudofestivaluri în favoarea SĂNĂTĂȚII.
Nu de alta dar zicala: „sănătate, că-i mai bună decât toate” e încă adevărată”, spune Samuel Caba.
Citiți principiile noastre de moderare aici!