„Am fost de curând pe strada Meţianu, o zonă care se dorea a fi un „Magheru” al Aradului. Ceea ce am văzut m-a pus pe gânduri. Am văzut o stradă pseudo reparată, un fel de operaţie estetică efectuată de amatori, un fel de şaormă cu ingrediente dubioase. Iar asta m-a făcut să mă interesez ceva mai mult despre costurile lucrărilor de acest gen în municipiul Arad. Am rămas siderat în momentul în care am aflat unele din aceste sume. Cele pe care le-am putut consulta, deoarece foarte multe dintre investiţiile cel puţin ciudate ale actualei administraţii sunt ţinute „la secret”. V-aţi întrebat vreodată cât costă repararea unor drumuri care e făcută atât de prost, încât la prima ploaie mai serioasă, cratere imense se cască înapoi, înghiţind pivoţi, nervi, şi banii comunităţii ? Nu o să mai spun ceva despre băncile de pe Meţianu, cred că s-a vorbit deja prea mult despre asta. Există două teorii în această chestiune. Sunt doar teorii, deci nu e cazul să ne aprindem mai mult decât e necesar. Lucrările de reabilitare a drumurilor în Arad costă mai mult decât oriunde deoarece firmele (de fapt, firma de casă) care realizează aceste reabilitări are preţuri foarte mari, preţuri care nu se regăsesc în calitatea lucrărilor. Acest lucru se întâmplă deoarece: fie această companie poate să pună ce preţ vrea ea pe aceste lucrări, deoarece „are la mână” administraţia, fie şpaga cerută acestei companii este atât de mare, încât aceasta trebuie să facă rabat serios la calitate. Sincer, aş vrea să cred că nici unul dintre aceste scenarii nu este adevărat, dar faptul că banii arădenilor sunt aruncaţi efectiv pe lucrări de proastă calitate mă pune pe gânduri. Şi, sunt sigur, vă pune şi pe dumneavoastră”, spune Samuel Caba.
Samuel Caba: Meţianu-„un fel de şaormă”
Samuel Caba: Meţianu-„un fel de şaormă”
Candidatul PMP la Primăria Aradului, Samuel Caba, este de părere că lucrările de reabilitare se fac cu costuri exagerate în raport cu calitatea.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 23 din Liga 4 la fotbal programează câteva dueluri atractive, cu implicaţii în lupta pentru partea superioară a clasamentului.
Local
Polițiștii din Vinga au reținut pentru 24 de ore două femei de 32 și 30 de ani, acuzate că au intrat peste o altă femeie în casă și au bătut-o.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, joi, percheziții la Munar, unde un bărbat de 54 de ani depozita deșeuri periculoase, azotat de amoniu și... un animal sălbatic.
Local
Este pentru a doua oară în ultimele 10 zile când cablurile de alimentare la reţeaua electrică provoacă haos în trafic.
1
România
Cererea de abţinere formulată de judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost respinsă vineri de Judecătoria Mangalia ca fiind nefondată, magistratul judecând în continuare cazul Vlad Pascu.
1
Mapamond
Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!