„Membrii și simpatizanții Asociației Oamenilor de Afaceri Creștini – Christian Businessmen România-SUA au aflat de organizarea unui Târg al Economiei Arădene, menit să preamărească performanțele economiei județului. Manifestarea de marcă, organizată de autoritățile municipale și județene și găzduită de EXPO Arad ar fi trebuit să fie o imagine a economiei în plină ascensiune a Aradului. Din păcate, ne-am convins că în spatele imaginii triumfaliste prezentate de organizatori stă de fapt cu totul altceva. De bună credință, am fost contactat de câțiva oameni de afaceri, simpatizanți ai Asociației Oamenilor de Afaceri Creștini – Christian Businessmen, care au dorit să participe cu standuri la târg. Am contactat Camera de Comerț, Industrie și Agricultură dar mi s-a spus că de eveniment se ocupă Primnăria, Camera fiind doar gazdă, prin EXPO Arad. Mi s-a indicat să o caut pe o doamnă Adina, de la o firmă privată, care s-ar ocupa de fapt de târg. Aceasta m-a tot amânat, spunând să revin că va discuta despre dorința noastră. Chiar eu am dorit să particip cu un mic stand al unei firme la acest prestigios eveniment economic. Dar dorința mea nu s-a putut materializa deoarece am constatat că organizatorii nu au fost deschiși spre reprezentanții mediului de afaceri, având, probabil, alți preferați. Pentru organizarea unui asemenea eveniment, în viitor, sperăm ca organizatorii să se adreseze tuturor oamenilor de afaceri din Arad, nu doar unor firme preferate pe criterii care ne scapă. Un Târg al Economiei Arădene trebuie să oglindească economia reală a Aradului, nu să lase loc la interpretări nedorite. Este, de fapt, chiar în interesul Aradului și al oamenilor de afaceri arădeni să fie așa”, a declarat președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Creștini – Christian Businessmen România-SUA, Samuel Caba.
Samuel Caba: „Târgul Economiei Arădene trebuie să fie o oportunitate pentru toți oamenii de afaceri arădeni”
Samuel Caba: „Târgul Economiei Arădene trebuie să fie o oportunitate pentru toți oamenii de afaceri arădeni”
De această dată în calitate de președinte al unei asociații a oamenilor de afaceri creștini, Samuel Caba îi acuză de discriminare pe organizatorii Târgului economiei arădene.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Patru persoane au fost transportate la UPU, printre care și un bebeluș de patru luni.
Local
În noaptea de luni spre marți, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant a unor braconieri, în zona Mădrigești.
Local
Municipalitatea spune că, deocamdată, se va asfalta carosabilul din sensul giratoriu și până la urcarea pe pod. Lucrarea nu cuprinde podul și nici coborârea pe Nicolae Titulescu.
Local
Aceasta e valoarea estimată a investiţiei în modernizarea şi extinderea clădirii de pe 6 Vânători.
Local
Un bărbat de 59 de ani a ajuns la Urgențe cu multiple traumatisme după ce ar fi căzut de la o înălțime de 6 metri. Nu se cunosc împrejurările în care s-a produs incidentul.
1
Local
Un proiect de hotărâre CLM privind atribuirea denumirii noii străzi se află, în prezent, la transparenţă.
Evenimente
Ei vor participa la Festivalul „Suflet de România” care se va desfăşura în weekend pe Domeniul Regal.
Advertorial
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
ARADON Sport local
LIVADA. Într-o organizare ireproşabilă, asigurată de comuna Livada şi AJF Arad, recent, s-a desfăşurat etapa regională a Cupei Satelor Under 13 la fotbal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!