„Sanitarii”, dupa 20 de ani

De Vasile Filip
„Sanitarii”, dupa 20 de ani
Promoţia 1993 a Liceului Sanitar Arad şi-a dat întâlnire după douăzeci de ani.

ARAD. Zilele trecute, peste 20 de absolvenţi ai Liceului Sanitar, promoţia 1993 şi-au dat întâlnire la locaţia unde timp de 4 ani, la cea mai frumoasă vârstă, au fost elevi ai acestei prestigioase instituţii de învăţământ din Arad.

Veniţi de pe diferite meleaguri, din Banatul de munte, din Bucureşti, Timişoara sau Italia, Franţa ori Germania, foştii absolvenţi au fost convocaţi de inimoasa juristă şi psihologă Carla Nisif. Sub coordonarea dirigintei Elena Popa s-a desfăşurat ora de dirigenţie, făcându-se apelul conform catalogului, nu înainte de a se păstra un moment de reculegere pentru cei care nu mai sunt printre noi. S-a constatat că unii au ajuns medici, profesori, ingineri, jurişti, psihologi, asistenţi medicali şefi în spitale judeţene.

Concluziile trase, la finalul întâlnirii de prof. Romeo Trifa, fostul director al Liceului Sanitar, au fost concludente scoţând în evidenţă calitatea şi străduinţa elevilor şi a colectivului didactic, puternic unit, iar rezultatele sunt cele aşteptate. Toţi, aceşti foşti elevi, s-au realizat profesional şi familial pe care i-a felicitat urându-le ca şi în continuare să dea dovadă în viaţa de corectitudine şi orice funcţie vor avea în domeniile unde lucrează să-şi menţină caracterul de oameni oneşti.

Amintiri

S-au depănat frumoase amintiri din şcoală şi mai ales din internat, lucru petrecut în timp ce pe ecran se prezentau casetele de la festivităţile de finalizare a cursurilor şi banchetul claselor a XII-a din 1993.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !