Sântana a avut noroc în Cupă!

De Daniel Scridon
Sântana a avut noroc în Cupă!
La sediul AJF Arad a avut loc, miercuri, tragerea la sorţi a semifinalelor Cupei României la fotbal, faza judeţeană, ediţia 2017-2018.

Sorţii au decis: CS Frontiera Curtici – CS Şoimii Lipova şi ACS Unirea Sântana – CS Beliu, confruntări care vor avea loc miercuri, 24 mai, ora 17,30, pe teren neutru, într-o singură manşă, eliminatorie.

Conform protocolului convenit la tragerea la sorţi, câştigătoarea primei semifinale va figura ca echipă gazdă în finală. De precizat că echipele din Liga 4 nu au obligativitatea folosirii a doi jucători sub 21 ani.

În cazul jocurilor care se desfăşoară într-o singură manşă, se aplică următoarele reguli:

a) în situaţia în care după consumarea celor 90 de minute regulamentare, rezultatul este egal, jocul se va prelungi cu 2 reprize a 15 minute fiecare, fără pauză între ele, dar cu o pauză de 5 minute între sfârşitul jocului şi prima repriză a prelungirilor;

b) dacă în timpul prelungirilor nu s-a marcat niciun gol, echipa învingătoare va fi stabilită prin executarea loviturilor din punctul de pedeapsă, potrivit procedurilor de determinare a câştigătorului jocului, stabilite de IFAB prin „Legile Jocului”.

Cheltuielile pentru jocurile disputate pe teren neutru, se suportă de fiecare echipă în mod egal. Echipele programate în Cupa României nu pot renunţa la jocuri în zilele în care au fost programate sub sancţiunea eliminării lor din campionatul în care participă.

Echipele care nu se prezintă la jocuri sau care nu prezintă carnetele de legitimare ale jucătorilor, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, sau echipele care tratează cu dezinteres această competiţie (participă cu echipa de juniori sau cu o echipă vădit inferioară valorii reale) vor fi sancţionate potrivit prevederilor regulamentare.

Cluburile şi asociaţiile sportive deţinătoare de terenuri sunt obligate să le pună la dispoziţie pentru jocurile programate de comisiile competente şi să colaboreze cu acestea pentru buna organizare a jocurilor. În cazul în care nu se va respecta această prevedere, cluburile (asociaţiile) respective vor fi sancţionate conform prevederilor regulamentare.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase