După ce Compania de Apă a deschis mai multe şantiere pe Bulevardul Revoluţiei, sensul de mers Teatru-Podgoria, acum şantierul se mută pe celălalt sens de mers. Reprezentanţii companiei anunţă că miercuri dimineaţa au demarat săpăturile pe Corso, între străzile Mihai Eminescu şi Vasile Alecsandri. Şi aici, ca şi în restul şantierelor deschise, se urmăreşte înlocuirea reţelei vechi de canalizare cu una nouă, compusă din tuburi ceramice. Chiar dacă, pentru moment, se lucrează numai pe o porţiune de câţiva zeci de metri, cât este distanţa dintre cele două străzi de pe Bulevard, cei de la Compania de Apă anunţă că şantierele se vor extinde, treptat, spre Podgoria, la fel cum s-a întâmplat şi pe sensul de mers de pe cealaltă parte a principalului bulevard din Arad. La fel ca şi în cazul celorlalte săpături, şi pe această parte a Bulevardului se va închide prima bandă de circulaţie, dar şi locurile de parcare. „Pentru această lucrare, care se va desfăşura pe banda de parcare, este necesară închiderea benzii întâi de circulaţie. Dată fiind restricţia parţială de circulaţie, şoferii sunt sfătuiţi să opteze pentru rute alternative”, se arată într-un comunicat al CAA. Şi aici au fost montate plase de protecţie şi indicatoare rutiere care semnalizează îngustarea şoselei
Şantierul se mută pe cealaltă parte a Bulevardului
Şantierul se mută pe cealaltă parte a Bulevardului
Compania de Apă Arad anunţă că se sparge şi celălalt sens de mers al Bulevardului Revoluţiei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Local
Chiar dacă Piața Catedralei nu este încă finalizată, chiar dacă lucrările au întârziat luni de zile, totuși Târgul de Paști se va desfășura în noua locație.
1
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
2
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!