Săptămâna alergătoarelor

De Daniel Scridon
Săptămâna alergătoarelor
La început de aprilie 2016 a fost săptămână alergătoarelor la Experiența Multisport, Diana Miazga, Ioana Reghiș și Iulia Ghinga alergând la Novi Sad şi Viena, unde au obținut rezultate foarte bune.

Astfel, la 190 km de Arad, pe malul Dunării, Diana Miazga și Ioana Reghiș au alergat la Semimaratonul Novi Sad. Diana s-a clasat a două la categoria sa de vârstă în cursa de 10 kilometri, în timp ce Ioana a ales cursa mai dificilă, de semimaraton, pe care a încheiat-o pe locul 14 la general feminin, fiind și singura româncă din această probă.

Câteva zile mai târziu, la 530 km de Novi Sad – la Vienna City Marathon, a venit rândul Iuliei Ghinga să alerge o cursă unde a și obținut un record personal, terminând maratonul în 3 ore, 9 minute și 56 secunde, cu peste 12 minute mai bine decât în 2015 la aceeași cursă.

Cu timpul de anul acesta, Iulia s-a clasat pe locul 2 la categoria de vârstă W40, urcând două locuri față de anul trecut, în timp ce la general a fost pe poziția 509 din cei peste 9500 alergători din proba de maraton.

În total, în 2016, la Viena au luat startul 42511 alergători din 126 de țări, în cursele de maraton, maraton ștafetă și semimaraton, un număr impresionant pentru acest tip de eveniment aflat acum la ediția cu numărul 33.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase