Saptamana Comediei la teatrul aradean

De Monica Ardelean
Saptamana Comediei la teatrul aradean
Arad. Luna martie vine la Arad cu râsete și voie bună. De Mărțișor și până pe 8 Martie, arădenii pot râde cu poftă în „Săptămâna Comediei”. În debutul celor 7 zile de bună dispoziţie şi relaxare este programată premiera spectacolului “Ai mei erau super!” în regia lui Cristian Ban, un spectacol inedit care vă va face părtaşi la întâmplări reale ale actorilor trupei teatrului.

Cei care vor da viaţă propriilor poveşti sunt actorii: Robert Pavicsits, Alina Danciu, Carmen Vlaga Bogdan, Roxana Sabău şi Ştefan Statnic. Scenografia şi costumele spectacolului aparţin tinerei şi talentatei Cristina Milea, iar light designul poartă semnătura inginerului Lucian Moga. Urmează apoi, într-o succesiune zilnică, cele mai savuroase spectacole care aduc de fiecare dată zâmbetul pe buzele spectatorilor, reprezentaţii programate la sala mare, dar şi câte două spectacole pe seară, în cazul sălii Studio.
Abonamente la preț avantajos
Cei care doresc să vizioneze toate spectacolele din cadrul acestui eveniment pot achiziționa, la un preţ avantajos, un număr limitat de abonamente care oferă posibilitatea vizionării tuturor spectacolelor, printre care şi premiera “Ai mei erau super!”, din data de 1 martie 2015. Abonamentele costă 50 de lei bucata şi pot fi achiziţionate doar până în data de 26 februarie 2015. La prima ediţie, cea de anul trecut a „Săptămânii comediei”, abonamentele s-au epuizat în numai câteva zile. Şi biletele vor avea, timp de o săptămână, un preţ special, redus la jumătate: doar 10 lei, indiferent de categoria de vârstă şi locul din sală.

Program agenția teatrală

Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate de la agenţia teatrală, deschisă de marţi până vineri între orele 10-14 şi 17-19, iar sâmbăta şi duminica între orele 10-12 şi 17-19.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !