„Săptămâna luminată”, la Teatru

De V.F.
Reactualizat la:
„Săptămâna luminată”, la Teatru
Duminică, 6 decembrie, ora 19.00, în Sala Studio, „Săptămâna luminată”, în regia lui Nicolae – Mihai Brânzeu.

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” programează duminică, 6 decembrie, ora 19.00, în Sala Studio, „Săptămâna luminată” după Mihail Săulescu. Regia: Nicolae – Mihai Brânzeu; Scenografia – Indre Colta; Coregrafie și mișcare scenică – Maura Cosma. În distribuție: Mama – Carmen Butariu, Bătrâna – Mariana Tofan, Bolnavul – Marian Parfeni, Paznicul – Răzvan Oroian,
Spiritele – Cosmin Blaga, Andreea Piroș, Dinu Bociort, Timea Szendrei, Adrian Dumbra.

Piesă într-un act, „Săptămâna luminată” a fost scrisă în anul 1911 când autorul, proaspăt membru al Societății Scriitorilor Români, o prezentase în fața unui cerc de literați și apoi publicată în „Noua revistă română”, a lui C. Rădulescu – Motru. Valoarea acestei drame „țărănești” se revelează pe deplin abia în anul 1921, când are loc premiera ei pe scena Teatrului Național din București, sub directoratul lui Victor Eftimiu. Din nefericire, autorul ei nu se afla în sală pentru că murise în urmă cu cinci ani, în timpul luptelor de la Predeal. Admirabil realizată din punct de vedere artistic, piesa este drama unei viziuni populare arhaice. Încă din timpurile străvechi, săptămâna de după Paști este cunoscută sub denumirea de săptămâna luminată, când porțile raiului sunt deschise și oricine moare ajunge direct în rai, chiar dacă e plin de păcate. Tânărul Constantin trage să moară, vegheat la căpătâi de o mamă care îl iubește dincolo de toate metehnele lui. Fiul muribund este un scelerat, ucigaș de copii și hoț de drumul mare. Singura mâgâiere a acestei mame este speranța că fiul păcătos o să moară în aceste zile și în acest fel își va salva sufletul. Pentru că tânărul se încăpătânează să trăiască, mama se roagă stăruitor pentru moartea acestuia. În final, mama disperată își ucide propriul copil, cu puțin timp înainte ca clopotele să anunțe sfârșitul săptămânii luminate și închiderea cerurilor. În acest fel, ea crede că l-a ajutat să ajungă în ,,împărăția de lumină a raiului” și astfel să dobândească grația divină și să se mântuiască.

colaj2223



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase