Saptamana Pamantului in Arad

De Vasile Filip
Saptamana Pamantului in Arad
UVVG, Primăria Arad, CJA şi Fundaţia Pro Prietenia organizează „Săptămâna Pământului în Arad”

ARAD. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, Primăria Arad, Consiliul Judeţean Arad, Fundaţia Pro Prietenia împreună cu zeci de asociaţii şi instituţii, organizează, în perioada 18-24 martie 2013, cea de-a III-a ediţie, „Săptămâna Pământului în Arad”

„Evenimentul înseamnă zeci de acţiuni de conştientizare şi protecţie a mediului înconjurător şi animalelor, desfăşurându-se după un program care, prin diversitatea activităţilor, doreşte să încurajeze dezvoltarea unei atitudini orientate către ecologie: acţiuni de plantare de pomi şi de ecologizare, concursuri tematice care să angreneze, prin originalitate şi rezultate cuantificabile, iniţiative „verzi” la nivelul fiecărei comunităţi şcolare, sau preşcolare din municipiul şi judeţul Arad, promovarea transportului cu bicicleta şi al sistemului de colectare selectivă a deşeurilor, concerte, expoziţii, dezbateri şi vizionarea de documentare tematice, campanie de prevenire a incendierii deşeurilor menajere şi vegetale, încurajarea refolosirii bunurilor de larg consum prin prezentarea unei colecţii vestimentare şi accesorii handmade realizate din materiale reciclate, campanie de adopţie a animalelor fără stăpân şi, nu în ultimul rând, sărbătorirea Orei Pământului, prin reducerea sau întreruperea utilizării energiei electrice din surse convenţionale”, ne-a declarat dr. Sebastian Popescu, preşedintele, Asociaţiei Studenţilor Medicinişti Arădeni din cadrul UVVG.

Săptămâna Pământului în Arad (18 – 24 Martie 2013), proiect coagulat pentru prima dată, în urmă cu doi ani, în jurul evenimentului marcat la nivel mondial „Ora Pământului” („Earth Hour”), celebrat anul acesta în data de 23 Martie, între orele 20:30 şi 21:30, reprezintă, prin amploarea şi numărul mare de participanţi la acţiunile din cadrul ediţiilor precedente, una din cele mai importante manifestări dedicate protecţiei mediului înconjurător din municipiul şi judeţul Arad.

În zilele de marţi, miercuri şi joi, începând cu ora 10:00, membri asociaţiilor studenţeşti din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” vor planta copaci în grădiniţele şi şcolile din municipiul Arad. Marţi, începând cu ora 14:00, vor organiza o acţiune de ecologizare la ieşirea din Arad spre Nădlac; miercuri, începând cu ora 23:00, Green Student Party în Club Renaissance, iar joi, de la ora 17:00, în Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, un seminar cu tema „Ziua Pământului”, însoţit de vizionarea unor documentare.

Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” organizează miercuri, începând cu ora 14:00, simpozionul judeţean „Problemele actuale ale omenirii”, iar vineri, de la ora 11:00, o campanie cu ocazia „Zilei Mondiale a Apei, acţiuni coordonate de dl. prof. Marius Ţiu. Tot vineri, între orele 10:00 – 12:00 au loc activităţi demonstrative în poligonul de pregătire al ISU Arad.

„Ora Pământului” va fi sărbătorită, sâmbătă, între orele 20:30-21:30, pe platoul din fa?a Primăriei, prin stingerea iluminatului arhitectural de pe cladirile emblematice ale Aradului, dar ?i printr-un spectacol „unplugged” sus?inut de elevii Liceului de Artă „Sabin Drăgoi” ?i arti?ti ai Filarmonicii de Stat Arad, urmată de la ora 22 de un concert rock în Club Flex, unde On the Edge, Class of Anatomy, Oana Muntean, Oana ?ogoe, ?i Sergiu & Raluca vor „canta pentru Planetă”, într-un eveniment organizat de prof. univ. drd. Paul Deme, Vicepre?edinte ASMA.

Duminică, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad organizează începând cu ora 11:00, în complexul sportiv „Constructorul”, un turneu de mini-fotbal, iar Condor Club Arad un concurs de orientare turistică, începând cu ora 11:30.

Concursul „Săptămâna Pământului în Arad”

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi Asociaţia Studenţilor Medicinişti Arădeni dau startul concursului „Săptămâna Pământului în Arad”, un concurs cu premii dedicat următoarelor categorii de vârstă: grupe de grădiniţă, clasele primare, clasele gimnaziale, clasele liceale, dorind să ofere profesorilor coordonatori din toate unităţile de învăţământ din municipiul şi judeţul Arad posibilitatea de a organiza şi desfăşura activităţi cu tematică ecologică.

Dr. Sebastian Popescu, preşedintele, Asociaţiei Studenţilor Medicinişti Arădeni din cadrul UVVG, a precizat că rezumatele acestor activităţi „verzi”, organizate în perioada 18-31 Martie 2013, vor fi trimise de către profesorii, învăţătorii sau educatorii coordonatori printr-un e-mail care să cuprindă descrierea activităţii, fotografii şi/sau materiale video sugestive (cel puţin una dintre acestea trebuind să surprindă şi logo-ul „Săptămânii Pământului în Arad”) la adresa campusarad@yahoo.com, nu mai târziu de data de 3 Aprilie 2013.

Materialele vor fi jurizate de o comisie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, în perioada 4-5 Aprilie 2013, rezultatele fiind anunţate ulterior. Vor fi acordate câte un premiu pentru fiecare ciclu şcolar: preşcolar, primar, gimnazial şi liceal, constând într-o excursie de trei zile în staţiunea Moneasa, toţi participanţii fiind incluşi în cadrul proiectului „Educaţie între studenţii medicinişti şi elevi, educaţie între egali”. Vor fi premiate originalitatea acţiunii ecologice întreprinse, dar şi rezultate cuantificabile (saci de gunoi colectaţi, număr de pomi plantaţi, numărul de voluntari cooptaţi în proiecte, etc.)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !