Săptămâna protestelor în educaţie

11Comentarii
Săptămâna protestelor în educaţie
ARAD – Mulţi dintre dascălii arădeni au renunţat să mai treacă în catalog notele elevilor.

Fără note şi calificative în catalog, aşa au început săptămâna elevii din şcolile arădene. De ieri, profesorii au aplicat, în majoritatea şcolilor această formă de protest pe termen lung care, dacă va continua până la sfârşitul anului, va duce la neîncheierea anului şcolar. Astăzi, calendarul mişcărilor sindicale va prevede o grevă de avertisment între orele 8.00-10.00 când elevii se vor bucura doar de prezenţa profesorilor la clasă fără a le fi predată vreo lecţie.

La nivel naţional pe 25 va fi organizat un miting în capitală iar la nivel judeţean orele vor fi înlocuite cu dezbateri pe tema noii legii a educaţiei.

Dănuţ Ieneşescu, liderul Sindicatului Democratic din Învăţământul arădean, a prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, o parte dintre revendicările sindicaliştilor din educaţie, tragând, totodată, un semnal de alarmă asupra faptului că marea majoritate a şcolilor nu va avea bani suficienţi pentru a funcţiona până la finele anului, dacă se continuă cu intenţia de implementare a sistemului de finanţare în funcţie de numărul elevilor.

Problemele existente atât la nivel naţional, dar care se regăsesc şi la nivelul Aradului, se pare, au dus dăscălimea la capătul puterilor. Drept dovadă stă faptul că ieri, Dănuţ Ieneşescu anunţa că „sindicatul a făcut recomandarea către cadrele didactice să nu treacă note în catalog”. Recomandarea sindicatului a început însă să şi fie aplicată din aceeaşi zi.

JA – M.A., S.B.

Taguri: , ,


11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor