Săptămâna Securităţii şi Sănătăţii în Muncă

De Andreea Pintea
FOTO: Andreea Pintea
FOTO: Andreea Pintea
În acest an tema abordată a fost cea a substanțelor periculoase și managementul acestora.

Cu ocazia Săptămânii Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a organizat, în data de 23 octombrie 2018, la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Complex M- Micalaca, simpozionul cu tema „Locuri de muncă sănătoase prin managementul substanțelor periculoase”. La un nivel mai amplu, s-au dezbătut și alte problem, atât în domeniul securității și sănătății în muncă cât și în domeniul relațiilor de muncă precum și cele mai noi reglementări în domeniu.

„Simpozionul, organizat în parteneriat cu Punctul Focal al Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă – România şi Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Muncii «Alexandru Darabont» (INCDPM) București, are ca obiect creșterea gradului de conștientizare a riscurilor prezentate de substanțele periculoase la locul de muncă și promovarea unei culturi a prevenirii riscurilor în vederea eliminării sau gestionării corespunzătoare a acestora.

Evenimentul, parte a campaniei desfășurate de Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă 2018-2019, urmăreşte să ofere oportunitatea unei mai strânse colaborări a tuturor partenerilor sociali cu scopul promovării securităţii și sănătăţii în muncă prin reducerea prezenței substanțelor periculoase și a expunerii la acestea la locul de muncă”, a punctat inspector șef ITM Arad, Ecaterina Isac.

Competențele ITM

Inspectorii de muncă au comptetențe, potrivit domeniului de activitate reglementat, în activitatea de inspecție pentru respectarea prevederilor legale privind regimul substanțelor și preparatelor chimice periculoase. „Împiedicarea accesului inspectorilor de muncă în spaţiile de lucru sau de desfăşurare a operaţiunilor cu substanţe şi preparate toxice şi foarte toxice ori refuzul de a pune la dispoziţie datele şi documentele solicitate de către aceștia se sancționează, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 20.000 lei la 60.000 lei pentru persoanele juridice”, a mai spus Isac.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !