Șapte migranți ascunși sub platforma unei remorci

De Ioana Costas
Reactualizat la:
2Comentarii
Șapte migranți ascunși sub platforma unei remorci
Şapte irakieni, iranieni și afgani prinși la frontiera Nădlac II în timp ce intenţionau să iasă ilegal din România, ascunși sub o platformă de transport rutier.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II de pe autostradă au depistat şapte persoane din Irak, Iran şi Afganistan care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse într-un loc special amenajat în podeaua platformei remorcii mijlocului de transport. „În data de 14 august 2017, în jurul orei 06.00, la P.T.F Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul bulgar Ivan G., în vârstă de 45 de ani, conducând o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, care transporta o platformă. Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că platforma este mult prea înaltă, astfel, la un control amănunţit, s-a descoperit un compartiment special amenajat, împrovizat în podeaua platformei. Drept urmare, poliţiştii de frontieră au deschis spaţiul special amenajat de sub platformă, şi, în interior, au descoperit ascunşi şase adulţi şi un minor”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele sunt trei cetăţeni irakieni, trei cetăţeni iranieni şi un cetăţean afgan cu vârste cuprinse între 5 şi 28 de ani. În urma cercetărilor, conducătorul auto nu a dorit să facă declaraţii, însă migranții au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen. Poliţiştii de frontieră au întocmit migranților acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului bulgar pentru trafic de migranţi.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor