Satul de reşedinţă al comunei Conop a fost în sărbătoare duminică, 18 octombrie. După Sf. Litturghie, a avut loc un maslu de obşte săvârşit de un sobor de 11 preoţi de la biserici ortodoxe de pe Valea Mureşului, în frunte cu protopopul Lipovei, pr. Ioan Jidoi, răspunsurile de la strană fiind date de grupul coral „Anastasis” dirijat de pr. Florin Matei de la Bata. A urmat sfinţirea clădirii modernizate a Căminului Cultural şi un frumos moment de comuniune mireano-pastorală, la masa festivă care a urmat.
Au participat la ceremonii senatorul Colegiului 3 Arad, Constantin Traian Igaş, Iustin Cionca din partea Consiliului Judeţean, primarul Petrică Moldovan, viceprimarul Petru Maleş, secretara Mihaela Nistor, consilierii comunali şi funcţionarii Primăriei, directoarea Şcolii „Ştefan Cicio-Pop” din Conop Milica-Florentina Mihuţa împreună cu cadre didactice şi elevi, precum şi numeroşi cetăţeni pătrunşi de sfinţenia slujbelor religioase la care au asistat şi mulţumiţi de funcţionalitatea lăcaşului de cultură inaugurat cu această ocazie.
Nu în ultimul rând se cuvine a aminti prezenţa unui grup de femei de la Lions Club 2007 Arad, partenere de tradiţie şi prietene ale localităţilor comunei Conop.
„Mulţumim părintelui paroh Sorin Ciurlea şi primarului Petrică Moldovan pentru invitaţia de a participa la sărbătoarea satului Conop, organizată în întâmpinarea hramului bisericii ortodoxe de aici, Sf. Dumitru-26 octombrie. Dumnezeu să le dea puterea de a continua munca depusă în folosul locuitorilor comunei” a fost cuvântul protopopului Ioan Jidoi.
„Am investit peste 520.000 de lei în această lucrare şi în modernizarea dispensarului aflat în apropiere. Ca prim-edil al comunei, îmi dedic toată energia bunului mers al treburilor şi mulţumesc executivului Primăriei şi Consiliului Local pentru modul în care au activat până acum” a spus primarul comunei Conop, Petrică Moldovan.
„Din partea Consiliului Judeţean Arad transmit aprecierile noastre faţă de toţi cei care trăiesc şi muncesc în comuna Conop şi îi asigur de sprijinul legislativului judeţean, pentru continuarea proiectelor aflate în derulare şi a celor ce vor fi iniţiate în viitor” a declarat Iustin Cionca.
„Este lăudabil modul în care Primăria, cultele religioase, instituţiile de învăţământ şi de cultură din comună conlucrează în folosul cetăţenilor. Sunt prezent mereu în Colegiu, cunosc activităţile, realizările, dar şi nevoile Văii Mureşului şi mă străduiesc să ofer tot ajutorul, în demersurile legale făcute de autorităţile locale de aici. La Conop se face treabă bună. După Căminul Cultural şi dispensar, urmează renovarea şcolii cu clasele V-VIII, lucrare foarte importantă pentru noua generaţie a comunei” aflăm de la senatorul Constantin Traian Igaş.
Sărbătoare la Conop
Sărbătoare la Conop
A fost inaugurată şi sfinţită clădirea modernizată a Căminului Cultural din Conop.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
ARADON Sport local
ARAD. Etapa cu numărul 23 din Liga 4 la fotbal programează câteva dueluri atractive, cu implicaţii în lupta pentru partea superioară a clasamentului.
Local
Polițiștii din Vinga au reținut pentru 24 de ore două femei de 32 și 30 de ani, acuzate că au intrat peste o altă femeie în casă și au bătut-o.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, joi, percheziții la Munar, unde un bărbat de 54 de ani depozita deșeuri periculoase, azotat de amoniu și... un animal sălbatic.
Local
Este pentru a doua oară în ultimele 10 zile când cablurile de alimentare la reţeaua electrică provoacă haos în trafic.
1
România
Cererea de abţinere formulată de judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost respinsă vineri de Judecătoria Mangalia ca fiind nefondată, magistratul judecând în continuare cazul Vlad Pascu.
1
Mapamond
Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!